Conform opiniilor exprimate de catre membrii Asociatiei Analistilor Financiar – Bancari din Romania (AAFBR) in cadrul unui sondaj intern, Banca Nationala a Romaniei ar putea mentine dobanda de politica monetara la nivelul de 5,25% la urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara din 2 noiembrie 2012.

Rezervele minime obligatorii ar putea ramane nemodificate in luna noiembrie, atat pentru pasivele in lei cat si pentru cele in valuta.

Anul 2013 ar putea aduce o mentinere a dobanzii de politica monetara la 5,25%, a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei la 15% si a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta la 20%. Spre deosebire de sondajul anterior, desfasurat in luna septembrie, care estima o reducere a dobanzii de politica monetara si a rezervelor minime obligatorii in lei in anul 2013, majoritatea analistilor considera in prezent ca Banca Nationala a Romaniei nu va mai relaxa politica monetara in anul urmator.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale peste 80 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)