BCR a remunerat anul trecut 34 de membri ai conducerii si manageri cu functii cheie de executie cu suma fixa de 22,6 milioane de lei, la care s-au adaugat bonificatii variabile (bonusuri de performanta) de 4,8 milioane de lei, rezultand un total al recompenselor de circa 27,4 milioane lei, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit www.zf.ro, din bonusul de performanta total circa 2,4 milioane de lei sunt acordati in numerar si tot atat reprezinta remuneratii sub forma de actiuni Erste si instrumente legate de actiuni, plata efectiva fiind supusa unor criterii legate de sustenabilitatea performantelor.

Anul trecut grupul BCR a raportat indeplinirea obiectivului de revenire pe profit dupa pierderea de 1,2 miliarde de lei din 2012, chiar daca banca la nivel individual a inregistrat o pierdere bruta de 224 milioane de lei.

Prin eliberarea unor pasive fiscale amanate, BCR a obtinut un profit net de 335,5 milioane de lei, in timp ce rezultatul net al grupului a fost de aproape 600 milioane de lei.

Strict pentru remunerarea conducerii BCR a cheltuit in 2013 suma de 15,4 milioane lei, in scadere cu 23% fata de 2012, cand a acordat compensatii de 7 milioane de lei unor sefi care au plecat inainte de incheierea mandatului precum fostul vicepresedinte pe corporate Wolfgang Schois­wohl.

Anul trecut, trei membri ai structurii de personal cu functii cheie au incasat plati compensatorii de 1,15 milioane de lei. Echipa comitetului executiv a continuat sa inregistreze schimbari, noi membri inca fiind in proces de autorizare la BNR, mai scrie Ziarul Financiar.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)