BRD acordă credite în baza parteneriatului semnat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, care are în vedere finanţarea în condiţii avantajoase a proiectelor de investiţii ale IMM-urilor care beneficiază de Ajutor Financiar Nerabursabil.

În vederea implementării Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă şi, respectiv, Programului naţional multianual de microindustrializare, BRD Groupe Société Générale pune la dispoziţia beneficiarilor eligibili facilităţi de credit dedicate finanţării proiectelor de investiţii în condiţii avantajoase.

Astfel, BRD acordă credite de investiţii dedicate acoperirii contribuţiei proprii cu dobândă fixă de 3%, pe o perioadă de 5 ani, din care 1 an reprezintă perioada de graţie, cu un comision de 1,5%, încasat o singură dată, la acordarea creditului, şi credite-suport, dedicate pre-finanţării ajutorului financiar nerambursabil.

Opţional, BRD Groupe Société Générale pune la dispoziţia clienţilor şi credite destinate acoperirii contravalorii cheltuielilor neeligible în condiţiile standard ale băncii. Facilităţile de credit acordate în cadrul celor două programe guvernamentale beneficiază de o structură de garantare flexibilă, incluzând şi garanţia FNGCIMM.

„Îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare reprezintă o prioritate pentru dezvoltare şi creşterea economică, iar BRD-Groupe Societe Generale, prin susţinerea şi promovarea programelor de finanţare derulate în colaborare cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, îşi reafirmă sprijinul în finanţarea proiectelor IMM-urilor, prin acordarea de facilităţi de credite în condiţii avantajoase”, a declarat intr-un comunicat de presa, Gheorghe Marinel, Director General Adjunct al BRD.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)