BRD si-a anuntat rezultatele financiare la 30 septembrie din care rezulta ca banca a obtinut un profit de 51 milioane de lei iar creditarea prin Prima Casa a fost una pozitiva. Evolutia pietei bancare din Romania in trimestrul al treilea al acestui an nu a fost favorizata de conditiile macroeconomice, cererea de creditare ramanand la un nivel scazut. Totusi, piata persoanelor fizice si-a continuat evolutia pozitiva, in special datorita programului “Prima Casa”, anunta banca intr-un comunicat de presa.

Stocul de credite brute al BRD era, la 30 septembrie 2013, de 34,4 miliarde de lei, in scadere cu 5,1% in comparatie cu nivelul inregistrat la 30 septembrie 2012. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au crescut cu 1,4% fata de 30 septembrie 2012 (comparativ cu o scadere de 2,3% la nivelul sistemului bancar). Aceasta evolutie pozitiva a fost sustinuta in principal de creditele imobiliare, care au crescut cu 25,6% in ultimele 12 luni (in comparatie cu o crestere de 8,4% inregistrata la nivelul sistemului bancar). Stocul de credite acordate persoanelor juridice (17,0 miliarde RON) a inregistrat o scadere de 10,9% fata de 30 septembrie 2012.

La sfarsitul trimestrului 3 al anului 2013, volumul depozitelor era in crestere cu 6,6% fata de 30 septembrie 2012, ajungand la 33,8 miliarde lei. Depozitele persoanelor fizice au scazut usor, cu 0,8% fata de 31 decembrie 2012, si cu 2,0% fata de 30 septembrie 2012, in special din cauza scaderii depozitelor in valuta.

Depozitele persoanelor juridice au crescut cu 12,9% fata de 31 decembrie 2012, si cu 16,0% fata de aceeasi perioada a anului trecut, sustinute de cresterea dinamica a depozitelor in moneda nationala (+19,9% fata de 30 septembrie 2012). Astfel, raportul credite nete/depozite a continuat sa se imbunatateasca si a atins 87,7%, in scadere cu aproximativ 16 puncte procentuale fata de 30 septembrie 2012.

Venitul net bancar al perioadei este de 2.059 milioane RON, in scadere cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in special din cauza scaderii marjei nete de dobanda (-9,9%), influentata negativ atat de efecte structurale, cat si de efecte de volum. Cheltuielile operationale au scazut cu 5,5%, iar raportul cost/venituri a fost de 46,1%. Costul net al riscului a scazut cu 10,5% fata de 30 septembrie 2012.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)