BCE se așteaptă ca băncile cu sediul în Marea Britanie, care încearcă să-și păstreze accesul la piața unică europeană după Brexit, să-și distribuie operațiunile și să-și mute funcțiile cheie și filialele, a declarat președintele noii agenții de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, transmite Reuters.

Banca Centrală Europeană, care supervizează sistemul bancar al zonei euro, a primit multe solicitări de la bănci cu sediul în Marea Britanie care vor să fie supravegheate de BCE și le-ar putea acorda rapid licențe de operare în UE.

Dar Daniele Nouy a reafirmat joi că funcțiile cheie și filialele băncilor vor trebui atașate companiilor holding supervizate de BCE.

“Nu vrem să autorizăm cochilii goale. Vrem să putem superviza eficient instituțiile”, a afirmat oficialul BCE, într-o audiere în Parlamentul European.

Și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) investighează modurile în care poate opri organismele naționale de reglementare să concureze incorect între ele, în dorința de a atrage după Brexit firmele de servicii financiare cu sediul în Marea Britanie.

Un oficial ESMA — instituția europeană de reglementare a piețelor financiare — a declarat pentru Reuters că instituția studiază riscul “arbitrajului normativ”, în care unele țări UE ar putea oferi firmelor financiare o atenuare a supervizării comparativ cu alte state membre, în schimbul locurilor de muncă și al veniturilor mai ridicate din taxe pe care le aduc.

Autoritățile de reglementare din unele state din UE au precizat că nu vor tolera aranjamente în care afacerile sunt conduse oficial dintr-un birou aflat într-un stat membru, în timp ce directorii importanți și sistemele IT rămân la Londra, centrul financiar dominant al Europei.

Totuși, există riscul ca unele state membre UE să fie tentate să încalce regulile și să permită astfel de operațiuni după Brexit. Problema va afecta în special diviziile de gestionare a activelor (asset management), în condițiile în care Marea Britanie este al doilea mare centru global după SUA, gestionând active în valoare de 5.700 de miliarde de lire sterline (7.000 de miliarde de dolari) în numele clienților, majoritatea fiind din Europa Continentală.

Firmele de servicii financiare cu sediul în Marea Britanie, îngrijorate că ar putea pierde accesul la piața unică europeană după finalizarea Brexitului, iau în calcul mutarea unor operațiuni și angajați în alte centre financiare europene, cum ar fi Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam și Luxemburg.

ESMA este îngrijorată de modul în care va reacționa o autoritate națională de reglementare dintr-un stat membru al UE când firmele de servicii financiare vor solicita licențe.

ESMA nu se concentrează pe problemele legate de eficiența diferitelor centre financiare, ci mai degrabă pe problemele legate de relocare și delegare, care ar putea duce la un “arbitraj normativ”, a explicat un purtător de cuvânt al instituției.

Organismele de supervizare au anunțat băncile că vor trebui să aibă un anumit nivel al capitalului, al numărului de directori de top și al modelelor de risc aprobate pentru a obține o licență care să le permită să opereze în UE.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)