Dobânzile la creditele în lei care au prevăzută în contract actualizarea trimestrială în funcție de evoluția indicelui ROBOR vor crește, comparativ cu trimestrul trecut, datorită faptului că indicatorul valabil în ultima zi a trimestrului, respectiv 30 iunie, s-a ridicat la 0,81%, comparativ cu 0,78% la finalul trimestrului trecut.

 

Potrivit datelor publicate de BNR, ROBOR la trei luni a urcat semnificativ vinerea trecută (24 iunie 2016), după anunțul referitor la votul britanicilor în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 0,85% de la 0,76% în ziua anterioară (23 iunie).

robor

În zilele care au urma, indicatorul a revenit pe scădere, însă nu a reușit să recupereze în totalitate pierderea suferită.

azi bun

Și indicii pe scadențe de șase luni și un an, folosiți ca referință în contractele de credit, însă în mai mică măsură, au urcat destul de brusc vinerea trecută față de ședința precedentă, la 1,07% de la 1,01% ROBOR la șase luni, și la 1,25% de la 1,18% ROBOR la 12 luni. Și aceștia au revenit pe scădere săptămâna aceasta, însă rămân peste valorile consemnate anterior.

Înainte de referendumul din Marea Britanie, piața monetară din România a fost caracterizată de stabilitate, indicii ROBOR stabilizându-se la valori situate în jur de 0,75% pentru ROBOR la trei luni, 1% la șase luni și 1,17% la un an.

Rate mai mici față de anul trecut

Comparativ cu anul trecut, însă, scăderea de dobânzi este evidentă, indiferent de indicele care stă la baza actualizării dobânzii. În cazul contractelor cu actualizare la trei luni, dobânzile vor fi mai mici cu mai mult de jumătate de punct procentual, având în vedere că ROBOR la trei luni s-a redus de la 1,35% la jumătatea anului trecut, la 0,81% în prezent.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)