Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking Banca Transilvania

2 milioane de persoane folosesc BT Pay pentru bankingul de zi cu zi. Fiecare al doilea card emis de Banca Transilvania este în format digital, înrolat în BT Pay.

BT Pay a devenit un super-app de banking și payments, care are inclusiv opțiuni complementare: donații, oferte şi sănătate. Cu ajutorul său pot fi făcute plăţi contactless, transferuri de bani, plata facturilor, confirmarea cumpărăturilor online sau donații. De asemenea, aplicația ajută la gestionarea cardurilor, inclusiv originarea de carduri de credit și overdraft-uri full online, precum și la retragerea de bani de la bancomat fără a mai fi nevoie de cardul fizic.

Ce se întâmplă într-o zi cu ajutorul principalelor funcționalități ale BT Pay, conform cifrelor la zi:

• 250.000 de plăți cu telefonul;
• 100.000 de transferuri de bani;
• 150.000 de confirmări ale cumpărăturilor online;
• 1,5 milioane de verificări a banilor din cont;
• 2.000 de plăți facturi/zi prin opțiunea lansată recent, Plăți facturi.

“BT Pay este aplicația wallet care a deschis drumul către plățile contactless cu telefonul, prima de acest tip lansată pe piața de payments din România. Patru ani de BT Pay înseamnă formarea de comportamente noi, un alt mod de a face plăți – fie ele cumpărături la comercianți sau transferuri de bani -, dar și de a interacționa cu banca. De-a lungul anilor, aplicația și-a păstrat poziția de leadership prin lansarea constantă de facilități, așa cum vom face și de acum încolo. BT Pay este cea mai bună opțiune de banking la distanță pentru clienții noștri”, declară Gabriela Nistor, Director General Adjunct, Head of Retail Banking & Network, Banca Transilvania.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)