Bulgaria va inchide Corporate Commercial Bank (CCB), a patra mare banca din tara, iar activele bancii vor fi transferate la filiala Credit Agricole Bulgaria. “Licenta CCB va fi retrasa si va fi lansata procedura de insolventa”, a declarat guvernatorul bancii centrale a Bulgariei (BNB), Ivan Iskrov.

Ministrul de Finante Petar Ciobanov a declarat in Parlament ca solutia este acceptata de Comisia Europeana, cu care autoritatile bulgare sunt in contact permanent. “Lipsesc dosarele unor credite in valoare de 3,5 miliarde de leva (1,8 miliarde euro) acordate de CCB. Probabil ca au fost distruse, ceea ce ne face sa ne gandim la un abuz premeditat”, a explicat Ciobanov, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca in urma unui control de audit nu s-a putut stabili capacitatea imprumutatilor de a rambursa creditele, constatandu-se ca acestea au legatura cu actionarul majoritar al bancii, Tvetan Vassilev. Aceste credite, acordate unor companii din sectoarele comunicatiilor, tutunului, petrolului si comertului, reprezinta 65% din imprumuturile furnizate de CCB, potrivit datelor BNB. Conturile persoanelor fizice si companiilor, cu exceptia celor ale caror dosare au fost distruse, vor fi transferate bancii Credit Agricole Bulgaria.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)