Doar în luna martie, prin intermediul platformei BursaBinelui.ro, au fost realizate 2.020 de donații, în valoare medie de 104 lei fiecare. Acestea au sprijinit 37 de proiecte înscrise pe platformă, iar 26 de ONG-uri au primit ajutorul de care au atât de multă nevoie.

O bună parte dintre donații a fost direcționată către 5 proiecte care luptă împotriva pandemiei cu COVID-19:

  • Fondul de Urgență pentru Spitale – proiect inițiat de Asociația Salvați Copiii România
  • Oameni pentru Pitești COVID-19 – proiect inițiat de Asociația PMCF
    Protejăm MEDICII și asistentele medicale de COVID-19 – proiect inițiat de Asociația Hai să ajutăm
  • Reciclăm Speranța-COVID-19 – proiect inițiat de Asociația Școala mamei Junior
  • Ajută-i pe cei 550 să treacă cu bine și peste carantină – proiect inițiat de Fundația Adăpostul Speranța

Nicoleta Deliu: donații de 4 ori mai mari decât în luna ianuarie

„Ne bucurăm că #reușimîmpreună să punem la dispoziția ONG-urilor un spațiu în care să își poată continua misiunea de a fi alături de cei care au nevoie, cu atât mai mult în contextul pandemiei COVID-19. Luna martie a fost impresionantă, platforma a înregistrat donații de 4 ori mai mari decât în luna ianuarie, donații care au sprijinit inclusiv proiectele dedicate luptei împotriva noului tip de coronavirus. Le vom fi în continuare alături ONG-urilor mari și mici din România. Îi aplaudăm și le mulțumim tuturor celor care își dedică o parte din timpul lor pentru a ajuta”, spune Nicoleta Deliu, Head of CSR & Communication BCR.

Bursa Binelui își continuă obiectivul de a susține mediul non-guvernamental din România și încurajează toți oamenii să intre pe pagina https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/ și să doneze pentru cauza în care cred.

BursaBinelui.ro, proiect inițiat de BCR, este singura platformă online unde donațiile nu sunt comisionate. Anul trecut, platforma a sărbătorit 7 ani de existență și a înregistrat peste 55.000 de donații în valoare de aproape 3 milioane de lei.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)