UPDATE. În 7 octombrie, CCR a amânat, încă o dată, pronunțarea privind obiecția de neconstituționalitate a Legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Următoarea dată vizată este 18 noiembrie 2020.

Curtea Constituțională a amânat pronunţarea privind obiecția de neconstituționalitate a Legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Curtea a decis amânarea pronunțării pentru data de 7 octombrie 2020.

Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari PNL.

Parlamentul a adoptat, in luna mai, proiectul inițiat de Daniel Zamfir ce prevede plafonarea dobânzilor la credite dar și darea în plată cu criterii de impreviziune.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, “prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că “dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că “dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Potrivit unui alt amendament, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.


Daniel Zamfir comenta atunci decizia Parlamentului pe Facebook:

“Astazi, in Camera Deputatilor, cameră
decizionala, s-a votat cea mai importantă lege din pachetul de legi “anti-camatarie”, Legea impotriva dobânzilor excesive.

Asadar, asemeni majoritatii tarilor din UE, bancile si IFN-urile NU mai pot practica ce dobanzi vor! Legea se aplica SI CREDITELOR IN DERULARE si prevede:

  • Pentru creditele ipotecare, DAE nu poate fi mai mare decat dobanda de referință a BNR +2%;
  • Pentru creditele de consum, DAE nu va depăși dobanda de referință a BNR +15%;
  • Pentru creditele se consum mai mici de 15.000 lei, suma totala de rambursat nu va putea depasi dublul sumei imprumutate. Ca sa fie limpede, punem capat dobanzilor astronomice practicate de unele IFN-uri si redam dreptul la o viață decenta, atat celor care au astazi contracte de imprumut, cat si celor care se vor imprumuta in viitor”, a mai spus inițiatorul.

Declarată neconstituțională, de două ori, legea dării în plată are noi condiții de aplicare

În 29 aprilie 2020, Parlamentul a modificat condițiile de aplicare a Legii privind darea în plată. Creșterea cu 52% a cursului va fi considerată impreviziune.

O altă inițiativă a senatorului Daniel Zamfir trecea de Parlment, la finalul lunii aprilie.

Cea mai importantă modificare vizează creșterea cursului de schimb cu mai mult de jumătate (52%) pe o perioadă de cel puțin trei luni. Iar datele arată că în acest nou cadru se vor incadra atata creditele acordate de banci in CHF dar si unele in dolari si euro.

Noua formă votată acum reprezintă o modificare la Legea 77/2016 privind darea în plată, prin instituirea unor criterii de impreviziune în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 731/2019.

Potrivit noii variante a legii dării în plată, reprezintă criterii alternative de individualizare a impreviziunii următoarele situații:

“a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de BNR la data încheierii contractului de credit;

b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)