Cetelem IFN SA, liderul pieței creditelor de consum IFN din România, anunță fuziunea cu BNP Paribas Personal Finance, acționarul unic al companiei, și transformarea într-o sucursală a celei din urmă – BNP Paribas Personal Finance SA Paris, Sucursala Bucureşti. Activitatea comercială din România va continua sub brandul Cetelem.

Procesul de transformare are loc ca urmare a deciziei strategice la nivel de grup, ce vizează îmbunătățirea operațiunilor în piețele din Europa Centrală și de Est, respectiv: Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, România și Bulgaria.

 

 „Prin această inițiativă vizăm eficientizarea modelului operațional al piețelor din regiune, pentru a susține livrarea celor mai bune soluţii şi a celor mai competitive servicii pentru clienţii noştri. Suntem convinși că trecerea Cetelem în această nouă etapă va avea efecte benefice,  atât pentru clienți cât și pentru întreaga piață românească a creditelor de consum. Cetelem s-a afirmat de-a lungul timpului drept un jucător de top, unul dintre cei mai puternici, iar în urma acestei transformări va beneficia de toate aceste premize pozitive asimilate de-a lungul timpului, la care se adaugă expertiza și suportul grupului financiar din care face parte”, a declarat Bruno Leroux, CEO Cetelem Romania.

 

Procesul de transformare se va finaliza pe 1 Martie  2018, urmând ca după această dată activitatea comercială din România să continue sub brandul Cetelem, o marcă binecunoscută publicului român.

Clientii vor fi informaţi despre schimbarea statutului companiei via e-mail, scrisoare, precum şi prin intermediul site-ului companiei: www.cetelem.ro.

Operațiunile curente ale Cetelem România, precum și oferta sa de produse și termenii contractuali, agreați deja cu clienții sau cu partenerii, nu vor fi afectate de procesul de fuziune. Cetelem România va rămâne același partener responsabil şi îşi va menţine obiectivul principal de a furniza soluții financiare optimizate, dezvoltate pentru a preveni supraîndatorarea”, a mai declarat Bruno Leroux.

În România, Cetelem ofera credite de consum în magazine, carduri de credit sub sigla MasterCard, credite auto şi credite de nevoi personale cu acordare prin telefon sau Internet, precum și în rețeaua de agenții proprii. Cetelem are în oferta sa produse financiare lei, cu rate fixe, permițând clienților companiei să aibă o imagine de ansamblu clară asupra situației lor financiare și să-și poată gestiona mai bine bugetul pe toată perioada de creditare.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)