Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a respins joi posibilitatea unei ştergeri generalizate a datoriilor contractate de statele din zona euro în perioada crizei coronavirusului, transmite Reuters.

“Acest lucru mi se pare complet de neconceput. Nu este momentul oportun să punem o astfel de întrebare. Acum ne concentrăm pe menţinerea în funcţiune a economiei”, a declarat Lagarde într-un interviu acordat postului de radio France Inter.

Preşedintele BCE a subliniat că va fi nevoie de mai mult timp pentru ca statele din zona euro să iasă din îndatorare. “Dacă, imediat ce criza va trece şi creşterea va reveni, ne vom apuca să înăsprim politicile bugetare şi să frânăm creşterea, vom recădea într-o capcană care trebuie evitată. În consecinţă, va trebui, progresiv, să procedăm la o rambursare a datoriilor şi să ne repunem pe o traiectorie mai stabilă şi mai propice pentru echilibrul finanţelor publice, dar nu trebuie să o facem într-o manieră brutală”, a spus Christine Lagarde.

Separat, guvernatorul Băncii centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a subliniat că este prea devreme să avanseze o cifră globală cu privire la costul bugetar al măsurilor adoptate pentru a proteja companiile şi salariaţii. “În funcţie de durată, nota de plată economică şi bugetară va fi mai mare sau mai mică”, a spus François Villeroy de Galhau. “15 zile de carantină costă 1,5 puncte din creşterea PIB-ului anual iar în ceea ce priveşte deficitul, costul acestor măsuri destinate să protejeze companiile şi cetăţenii este de peste un punct din PIB suplimentar, adică 20 de miliarde de euro pentru fiecare 15 zile de carantină”, a precizat guvernatorul Băncii Franţei.

“Într-o zi, va trebui să rambursăm această datorie, va trebui să facem un efort bugetar cu cheltuieli mai selective, însă acest efort va fi ajutat de dobânzi care vor rămâne la un nivel scăzut şi de acţiunile Băncii Centrale Europene care furnizează astăzi lichidităţi pentru a permite plata acestor datori”, a adăugat François Villeroy de Galhau.

Aceste afirmaţii vin în ziua în care miniştrii de Finanţe din UE urmează să aibă o nouă reuniune pentru a găsi un răspuns economic comun în faţa coronavirusului.

Miza acestor discuţii îndelungate este un pachet de aproximativ 500 miliarde de euro compus din împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de garanţii pentru companii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi sprijin pentru schemele naţionale de şomaj parţial.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)