Initiatorii proiectul de modificare a legii 193/2000, adica 18 deputati, vor sa-si retraga proiectul din Parlament din cauza ca rezultatul este opusul a ceea ce au dorit. Cand “vorbele” erau facute publice, senatorii votau deja modificarea legii, iar acum clientii sunt cu sufletul la gura. Deputatii trebuie sa se tina de cuvant si sa nu voteze legea.

Astazi, 28 Aprilie, trei asociatii care apara drepturile consumatorilor au anuntat o actiune de protest, in Bucuresti si alte orase, prin care vor incerca sa-i determine pe deputati sa nu voteze legea.

De la ora 15.00, clientii nemultumiti se vor mobliza la Bucuresti, in fata Palatului Parlamentului, iar apoi de la 19.00 in Parcul Izvor.

“Scopul adunarii publice il constituie manifestarea ferma a avizului negativ al Asociatiilor de Protectie a Consumatorilor si de Protectie a Drepturilor Cetatenilor, in legatura cu Proiectul privind modificarea Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Proiectul de lege semnat de anumiti deputati si adoptat de Senat in 16 decembrie 2013, este cea mai nociva initiativa legislativa in aceasta materie din 1989 si pana in prezent. Proiectul propus reprezinta o incalcare flagranta a drepturilor consumatorilor romani, care, daca va fi adoptat de Camera Deputatilor, va avea consecinte negative iremediabile pentru fiecare consumator de servicii sau produse din Romania”, considera avocatul Anamaria Stan.

Mihai Sturzu, deputat, a declarat ca poarta discutii cu deputatii pentru a stopa legea

“Este o diferenta foarte mare intre forma din Camera Deputatilor, cum a plecat aceasta modificare, si ce a ajuns sa fie la Senat. Cel mai bun si mai corect lucru pe care am putea sa il facem este sa retragem acest proiect de modificare”, a declarat Mihai Sturzu, initiatorul legii intr-o dezbatere organizata la initiativa Asociatiei Paralkletos.

Intre timp, senatorii au reusit sa modifice din temelii legea care ii apara pe clienti

Cele mai importante modificari se refera la costul creditului: judecatorii nu vor mai putea dispune anularea lor, chiar daca sunt abuzuri, ci doar explicarea termenilor de specialitate.

Noua lege ar urma sa se aplice doar contractelor viitoare, nu si contractelor in derulare care au in ele clauze abuzive.

Clientii nu mai pot da in judecata bancile in grupuri, asa cum au castigat cei mai multi pana acum, ci separat. Iar hotararile instantelor intr-un proces favorabil clientilor nu se mai aplica la toate contractele de acelasi tip.

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)