Conform unui studiu efectuat de MasterCard in randul posesorilor de Display Card primul card lansat in Romania care integreaza un ecran si butoane folosite pentru generarea de informatie, 9 din 10 au activat si utilizat deja cardul, iar 9 din 10 utilizatori ar recomanda produsul mai departe. Clientii care au participat la sondaj au apreciat in proportie de 76% atributul multifunctional al cardului, iar 73% s-au aratat multumiti ca nu mai trebuie sa poarte tokenul de logare in sistemul de Internet Banking.

Clientii au validat de asemenea si nivelul superior de siguranta oferit de Display Card, aproximativ 8 din 10 persoane considerandu-l sigur, in conditiile in care 69% dintre acestia se declara in general preocupati de acest aspect. Marea majoritate a clientilor a apreciat de asemenea caracterul inovator precum si usurinta si rapiditatea utilizarii. De cand au primit acest card, 66% dintre respondenti au folosit mai des serviciul de Internet Banking, iar 17% si-au crescut frecventa cumparaturilor online.

“Constatam cu deosebita placere ca  Display Card este perceput ca un instrument inovator, care se bucura de increderea celor care il utilizeaza, calitati care se reflecta desigur, intr-o maniera pozitiva si asupra relatiei cu clientii nostri”, a declarat Engin Alaybayoglu, Chief Retail Officer, Credit Europe Bank. „Acum un an, cand am lansat alaturi de Credit Europe Bank primul card de debit MasterCard cu display din lume, am avut la baza studii realizate in Europa, din care reiesea clar nevoia consumatorilor de a-si utiliza cardul pe cat de usor, pe atat de sigur”, spune Cosmin Vladimirescu, Country Manager Romania si Moldova, MasterCard Europe. „Ne bucuram sa vedem ca posesorii de Display Card sunt multumiti de caracteristicile acestuia. Rezultatele ne dovedesc ca solutiile inovatoare de plata, care aduc beneficii semnificative in materie de confort si siguranta in utilizare, vor fi intotdeauna o solutie castigatoare pentru institutiile financiare si clientii acestora.”

Peste jumatate dintre respondenti declara ca decizia de a aplica pentru un card este una atent analizata, 33% dintre utilizatori spunand ca obisnuiesc sa ia in considerare in acest proces toate optiunile disponibile in piata.

Sondajul releva ca Display Card este utilizat de catre marea majoritate a posesorilor pentru tranzactii prin intermediul Internet Banking; aproape jumatate il folosesc si la punctele de vanzare (46%) sau ATM-uri (42%) si ceva mai putin – o treime – in cadrul tranzactiilor online.

Studiul a fost realizat in perioada iulie-august 2012, online, pe un esantion de 96 de posesori. Profilul majoritar al utilizatorilor este reprezentat de barbati cu varsta peste 35 de ani, care locuiesc in Bucuresti, cu studii superioare si cu venituri medii sub 2.500 de lei/luna.

Tehnologia Display Card a fost introdusa de Credit Europe Bank in premiera in Europa pentru publicul larg pe 1 noiembrie 2011. Credit Europe Net Display Card este integrat in pachetul „Smart”, care ofera acces gratuit la serviciile de Internet Banking si Phone Banking ale bancii. Cardul permite obtinerea datelor de autentificare pentru efectuarea de tranzactii online intr-un mod sigur si simplu si integreaza, totodata, toate functiile de plata ale unui card conventional.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)