Clubul Intreprinzatorului Roman (CIR, www.btclub.ro ), fondat de Banca Transilvania in anul 2006, a accesat fonduri europene nerambursabile pentru a sustine, in continuare, dezvoltarea antreprenoriatului si abilitatilor manageriale ale celor care coordoneaza IMM-uri, angajatilor care doresc sa se perfectioneze sau persoanelor care doresc sa se lanseze in afaceri.

Proiectul “Competente manageriale in poli de crestere si dezvoltare si Antreprenoriat de viitor in poli de competitivitate” va cuprinde 150 de sesiuni de training pentru care participarea este gratuita. Aproape 3.500 de intreprinzatori vor beneficia de aceste cursuri, care vor fi organizate in 21 de orase, in perioada martie 2012 – ianuarie 2014. Startul va fi dat in 29 martie, in Bucuresti. Valoarea totala a proiectului este de peste 1,5 milioane euro si este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

“Clubul Intreprinzatorului Roman are dubla experienta privind fondurile europene, fiind atat furnizor de consultanta pentru accesarea acestora, cat si beneficiar, prin acest proiect dedicat dezvoltarii antreprenoriatului si abilitatilor manageriale. CIR continua munca inceputa acum 5 ani, de a oferi, in mod continuu si gratuit, servicii si acces la educatie si informatie antreprenoriala. Iar Clubul stie foarte bine sa faca acest lucru, fiind prima initiativa de acest gen din Romania. Avand in vedere noua etapa din viata CIR, suntem fericiti sa colaboram cu parteneri de prestigiu, cum sunt: SC GEA Strategy & Consulting SA,  SC TMI Training & Consulting SRL si Go Plan SRL”. afirma Tiberiu Moisa, Presedintele Clubului Intreprinzatorului Roman, care este, in acelasi timp, Director Executiv Clienti Corporativi & IMM in cadrul Bancii Transilvania (foto).

Tematica trainingurilor este variata si adecvata, ca subiecte, pentru cei care coordoneaza companii – de la strategie si antreprenoriat; gestiunea financiara a afacerii; managementul dezvoltarii companiei; acces la finantare; sisteme IT pentru dezvoltarea firmei, pana la managementul resurselor umane.

Din acest proiect fac parte, de asemenea, trei companii implicate atat in etapa de pregatire, cat si in cea de implementare a programului Clubului Intreprinzatorului Roman: SC GEA Strategy & Consulting SA – specializata in consultanta si evaluare strategica a companiilor,   SC TMI Training & Consulting SRL – care are ca obiect de activitate instruirea si consultanta manageriala, respectiv Go Plan SRL – companie care ofera servicii de consultanta pentru afaceri si management, pentru accesarea fondurilor europene.

Sesiunile de training desfasurate din fonduri europene se adreseaza membrilor Clubului Intreprinzatorului Roman. Antreprenorii care nu fac inca parte din CIR se pot inscrie gratuit si simplu, accesand site-ul www.btclub.ro.

Clubul Intreprinzatorului Roman – date si cifre

Clubul Intreprinzatorului Roman are experienta de peste 5 ani in organizarea cursurilor. Acesta  ofera consultanta, informari periodice, instrumente de educatie antreprenoriala si networking, precum si suport in accesarea fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, CIR desfasoara un program de networking, pentru a incuraja relatiile comerciale intre membrii sai. Misiunea Clubului Intreprinzatorului Roman este de a contribui la dezvoltarea durabila a afacerilor locale. CIR a organizat pana acum, din anul 2006, 475 de traininguri in peste 60 de localitati din tara, la care au participat peste 15.000 de antreprenori.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)