Raiffeisen Bank este partener principal al Concursului Internațional George Enescu și al Festivalului Internațional George Enescu din 2015.

Raiffeisen Art Proiect anunță că semifinalele Concursului Internațional George Enescu vor putea fi urmărite în direct nu numai pe festivalenescu.ro, ci și în platforma online Stagiune Virtuală (art.raiffeisen.ro), într-o pagină dedicată din secțiunea Muzică.

„Este o mare bucurie să putem pune, încă o dată, tehnologia în sprijinul muzicii prin hub-ul nostru cultural – Raiffeisen Art Proiect. Astfel, putem extinde accesul publicului de pretutindeni la concertele tinerilor semifinaliști din Concursului Enescu și să aplaudăm determinarea cu care au reușit să învingă dificultățile și restricțiile atât de dure impuse de pandemie, prin dragostea lor pentru muzică. Merită pe deplin toată aprecierea noastră”, spune Corina Vasile, director de comunicare Raiffeisen Bank România.

Concertele susținute de concurenții care s-au calificat în semifinalele Concursului Internațional George Enescu vor fi preluate în secțiunea Muzică a platformei online Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală, în direct de pe scena Ateneului Român și vor putea fi urmărite după următorul program:

Joi, 13 mai 2021 – semifinala Secțiunii de violoncel:
Sesiunea de dimineață, între orele 9.00-12.05: Ștefan Cazacu (România), Sebastian Fritsch (Germania), Jeremy Garbarg (Franța)
Sesiunea de după-amiază, între orele 16.00-19.05: Anouchka Hack (Germania), Jaemin Han (Coreea de Sud), Keisuke Morita (Germania).

Luni, 17 mai 2021 – semifinala Secțiunii de vioară:
Sesiunea de dimineață, între orele 9.00-13.30: Gennaro Cardaropoli (Italia), Elvin Hoxha Ganiyev (Turcia/Azerbaidjan), Jeewon Kim (Coreea de Sud), Tassilo Probst (Germania)
Sesiunea de după-amiază, între orele 16.00-20.30: Tomotaka Seki (Japonia), Valentin Șerban (România), Ayaka Uchio (Japonia), Jaewon Wee (Coreea de Sud).

Vineri, 21 mai 2021 – semifinala Secțiunii de pian:
Sesiunea de dimineață între orele 9.00-13.00: Jack Campbell (Marea Britanie), Salih Can Gevrek (Turcia), Nikolai Kuznetsov (Rusia), Hoyel Lee (Coreea de Sud)
Sesiunea de după-amiază între orele 16.00-20.00: Adela Liculescu (România), Yeon-Min Park (Coreea de Sud), Chun Lam U (Hong Kong), Marcin Wieczorek (Polonia)

Rezultatele fiecărei semifinale vor fi anunțate în seara aceleiași zile, în jurul orei 19.30 (ora României) și publicate pe site-ul oficial al evenimentului, respectiv festivalenescu.ro. Concurenții selectați vor participa la finalele Concursului Internațional George Enescu, care vor avea loc la Ateneul Român, după cum urmează: violoncel – pe 15 mai 2021, vioară – pe 19 mai 2021 și pian – pe 23 mai 2021.

Raiffeisen Bank este partener principal al Concursului Internațional George Enescu și al Festivalului Internațional George Enescu din 2015.

Până în prezent, 113 proiecte culturale au putut fi urmărite pe platforma culturală online Raiffeisen Art Proiect -Stagiunea Virtuală, în cele patru secțiunii: Teatru, Muzică, Explorator și Conversații. Platforma are peste 200.000 de vizualizări, spectatorii virtuali provenind din România, dar și din alte țări, ca SUA, Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Austria, Franța etc. Platforma culturală online Raiffeisen Art Proiect -Stagiunea Virtuală a fost lansată la începutul lunii iunie 2020, cu intenția de a crea un hub cultural online, unde legătura dintre artiști și public să poată continua, în pofida restricțiilor impuse de pandemie.

Raiffeisen Bank se implică de peste 20 de ani în sprijinirea artei și culturii românești, considerând că trebuie să-și aducă aportul la dezvoltarea României și în acest fel. Raiffeisen Art Proiect a fost primul program de mecenat din România și a sprijinit proiecte artistice din diferite zone de expresie, menite să deschidă cât mai multe căi de dialog între public și artiști.

De-a lungul anilor, Raiffeisen Bank a ales să fie partener de tradiție al unor importante manifestări culturale românești: Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, Festivalul Internațional de Teatru Independent Undercloud, Jazz in the Park, Gala Premiilor Uniter, proiecte teatrale și turnee cu Teatrul Act și Asociația Goong. Raiffeisen Bank susține, de asemenea, proiecte care promovează patrimoniul cultural al României, printre care Via Transilvanica și Cronicarii Digitali.

Concursul Internațional George Enescu a fost lansat în urmă cu 63 de ani și funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noilor generații de artiști din toată lumea. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și se situează în top cinci la nivel internațional în peisajul competițiilor de muzică clasică.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)