Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2022 pentru completarea articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Actul normativ aprobă OUG nr. 23/2022 care completează articolul 43 din Legea nr. 411/2004 cu un nou alineat, care prevede majorarea contribuţiei la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%, începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Reamintim că măsura de a crește contribuțiile pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual este asumată ca jalon din Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), dar este parte și în Programul de Guvernare.

Nu suntem nici la nivelul din 2018

Guvernul aproba, în sedinta din 8 noiembrie 2017, reducerea contributiei la Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, incepand din 2018.

Cu alte cuvinte, în prezent procentul nu atinge nivelul din 2018. În acel an, Guvernul trebuia să crească contribuția de la nivelul de la 5,1% la 6%, însă decizia a fost de scădere la 3,75%, Executivul invocând o „revoluție fiscală”.

La finalul anului 2017, ministrul Muncii de atunci, Lia Olguța Vasilescu, asigura populația că nu se vor reduce contribuțiile la Pilonul II, deși scadea procentul virat de stat de la 5,1% la 3,75%.

„Contribuțiile la Pilonul II nu se reduc. Anul acesta (2017, n.r.) sunt șapte miliarde care se livrează Pilonului II de pensii. Anul viitor vor fi tot șapte miliarde. Având în vedere că va crește baza de impozitare și că salariul pe brut crește cu 20%, era normal ca acest procent să scadă, dar în valoare nominală este aceeași sumă și anul viitor, ca anul acesta. România va rămâne în continuare pe cei trei piloni de pensii”, asigura Lia Olguța Vasilescu.

Însă, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), atenționa ca aceste demers va afecta pensiile viitoare ale românilor. “Reducerea in premiera a contributiei de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (in locul majorarii la 6%, conform legii) transmite insa un semnal negativ, afectand viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Astfel, decizia se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari si potential mai scazut de finantare a afacerilor romanesti prin intermediul pietei de capital”.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)