Banca Nationala a Romaniei a estimat o pierdere contabila de aproape 4,3 miliarde de lei (950 milioane de euro) pentru cele 11 banci comerciale care au in portofoliu credite in franci elvetieni, daca s-ar aplica la portofoliul existent conversia in lei la cursul de la momentul acordarii imprumutului, anunta Mediafax.

Banca centrala a calculat aceste pierderi intr-un scenariu care a avut in vedere cursurile istorice de la momentul acordarii celor 75.000 de credite aflate inca in bilanturile bancilor si cursul la zi pentru resurselor atrase in vederea finantarii portofoliului.

Potrivit simularii BNR, citate de Mediafax, toate resursele din pasiv sunt practic la valoarea in lei la zi, fara sa se faca diferentieri privind costul real de finantare, fiind argumentat ca in contabilitatea romaneasca toate elementele de bilant denominate in valute straine sunt reflectate la cursul de la finalul fiecarei luni.

Valoarea in lei a soldului creditelor in franci elvetieni evidentiate in prezent in bilanturi se ridica acum la 9,8 miliarde lei. Banca centrala nu a luat in calcul creditele externalizate de banci.

Chiar daca bancile ar fi putut avea castiguri din aprecierea francului, in conditiile in care dobanzile si comisioanele aduceau venituri mai mari prin transformare in lei, iar la creditele pe termene lungi (25-30 de ani) rambursarea principalului era mica in primii ani, conversia la cursul istoric ar insemna o depreciere imediata a valorii nominale a imprumutului.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)