Banca Transilvania acorda lunar peste 2.000 de imprumuturi persoanelor fizice, numai cateva sute dintre aceste fiind destinate cumpararii/constructiei de locuinte. Gabriela Nistor, director general adjunct Retail Banking la Banca Transilvania, a declarat pentru publicatia online www.bankingnews.ro ca cele peste 2.000 de credite acordate pe segmentul de retail in fiecare luna reprezinta aproximativ 65% din cererile de finantare primite de banca.

Oficialul Bancii Transilvania a evidentiat ca numarul total de imprumuturi amintit se situeaza cam la jumatate fata de perioada de boom, cand institutia de credit acorda peste 4.000 de finantari persoanelor fizice. Gabriela Nistor estimeaza ca Banca Transilvania detine in prezent o cota de piata pe zona creditelor de retail de aproximativ 6,5%, in timp ce pe segmentul economisirii cota de piata depaseste 12%.

Cele mai multe credite ipotecare, excluzand imprumuturile in lei prin programul guvernamental Prima Casa, sunt in continuare in euro, in timp ce finantarile pentru consum sunt acordate in moneda nationala.

Gabriela Nistor a mai precizat ca profilul clientilor din prezent este cu mult diferit fata de perioada 2006 – 2008. ”Acum, oamenii analizeaza in profunzime ofertele de finantare. Clientii au devenit mai constienti de ceea ce inseamna un credit”, sustine directorul general adjunct Retail Banking la Banca Transilvania.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)