Garanti Bank vor acorda finantari in valoare de 22,5 milioane euro intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), in special celor detinute sau administrate de catre femei, in urma unui acord de imprumut cu International Finance Corporation (IFC), divizie a Bancii Mondiale. Parteneriatul cu Garanti Bank reprezinta primul imprumut acordat de IFC in special pentru a veni in sprijinul companiilor conduse de femei antreprenor in UE, Asia Centrala, Orientul Mijlociu si Africa de Nord. In Romania exista peste 500.000 de femei antreprenor, ceea ce reprezinta 34% dintre actionarii si asociatii firmelor autohtone.

Garanti Bank a lansat in 2010 un pachet de finantare destinat femeilor antreprenor si companiilor conduse de acestea. Astfel, prin acest produs, Garanti Bank a atras in portofoliul sau 1.400 de companii care au femei actionari sau membri ai conducerii. In plus, pana in prezent, banca a acordat imprumuturi in valoare de peste 9 milioane euro catre mai mult de 120 de IMM-uri detinute de catre femei.

Cele mai multe dintre aceste companii isi desfasoara activitatea in Bucuresti, urmate de Craiova, Covasna, Iasi si Galati, si opereaza in diverse industrii – 37% dintre ele au comertul ca activitate principala, 13% activeaza in domeniul serviciilor, 11% in productie si 10% in domeniul sanatatii si al asistentei sociale.

Portofoliul Garanti Bank detine un numar total de 15.000 de companii mici si medii.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)