Soldul creditelor acordate de către bănci populaţiei şi firmelor a scăzut în februarie cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la 215,25 miliarde lei (48,2 miliarde euro), fiind a treia lună a rând de diminuare a valorii totale a împrumuturilor, în urma reducerii semnificative a creditelor în valută, arată datele publicate, miercuri, de Banca Naţională a României (BNR), potrivit News.ro. Scăderea creditării a fost cauzată integral de componenta în valută, în condiţiile în care împrmuturile în lei au continuat să crească.

“Creditul în lei s-a majorat cu 1,2 la sută (1,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2,1 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,6 la sută)”, se arată în comunicatul BNR.

Astfel, creditele în lei acordate populaţiei au crescut în februarie cu 2,3% faţă de luna precedentă, până la 54,1 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au avansat cu 0,2% în acelaşi interval, până la 57,2 miliarde lei.

 

Februarie 2016 este prima lună după septembrie 2007 în care valoarea creditelor în lei acordate populaţiei a depăşit soldul împrumuturilor în valută acordate persoanelor fizice, potrivit seriilor lunare publicate de BNR.

Comparativ cu aceeaşi lună din 2015, valoarea totală a împrumuturilor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a crescut în februarie cu 2,4%. Ritmul de creştere a creditării a încetinit faţă de perioada ianuarie 2015-ianuarie 2016, când a fost de 2,8%, arată datele BNR.

În perioada februarie 2015 – februarie 2016, creditele în lei acordate populaţiei au crescut cu 33,5%, în timp ce împrumuturile în monedă naţională acordate firmelor au avansat cu 10,6%, mai arată datele BNR.

Depozitele populației în bănci au urcat cu peste 9%, fața de anul trecut

Valoarea depozitelor constituite în bănci de populație și firme a crescut ușor, în februarie 2016, cu 0,1% față de ianuarie, pe fondul depozitelor în valută constituite de firme, care au avansat cu 6,2% într-o singură lună, reiese din datele publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).

Comparativ cu februarie 2015, depozitele în bănci au crescut cu 9,5% tot pe seama economiilor realizate de companii, atât în lei cât și în valută, unde s-a consemnat un avans anual de 16,4%, respectiv 10,6%.

În schimb, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut, în februarie față de ianuarie, cu 0,2%, până la 92,77 miliarde de lei, dar față de februarie 2015 au urcat cu 6,4% (9,3% în termeni reali).

”Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8%, până la nivelul de 83.919,7 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 3,2%, până la 18.777,4 milioane euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 7,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 6,7%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 5,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 5,2%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 10,6 (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice s-au majorat cu 9,8%)”, se arată în comunicatul BNR.

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)