Conform BNR, volumul creditelor restante a scăzut pentru a doua lună consecutiv, în octombrie, cu un ritm lunar de 4.5% și cu 12.4% an/an la 7.2 miliarde lei, înregistrand minimul din luna septembrie 2009.

Evoluția a fost determinată de climatul pozitiv din piața forței de muncă și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare. Rata creditelor restante s-a diminuat de la 2.80% în septembrie la 2.65% în octombrie, cel mai scăzut nivel din aprilie 2009.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în octombrie 2019, la 4,85 miliarde de lei, în scădere cu 4,47% faţă de suma raportată în septembrie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 4,7%, la 2,32 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în octombrie, 179,578 miliarde de lei (cu 0,9% peste valoarea din luna precedentă), din care 68,606 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 107,111 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau aproximativ 90,9 miliarde echivalent lei în octombrie 2019 (cu 0,09% mai puţin faţă de septembrie 2019), din care 51,062 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 34,967 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)