Prea multe datorii au făcut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în luna septembrie 2008, când s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers, a apreciat fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet, într-un interviu acordat AFP, citat de Agerpres.

“Există în prezent un acord că gradul excesiv de îndatorare în economiile avansate a fost un factor esenţial în declanşarea crizei financiare mondiale din anii 2007 şi 2008”, a declarat Jean-Claude Trichet.

În prezent, “creşterea gradului de îndatorare în ţările avansate, în special în sectorul privat, a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a creşterii datoriilor ţărilor emergente. Aceasta face ca întregul sistem financiar mondial să fie cel puţin la fel de vulnerabil cum era în 2008”, a spus Trichet, cel care a condus BCE între 2003 şi 2011.

Francezul a dezvăluit că semnalele cu privire la iminenţa unei crize au fost detectate în avans.

“Adevăratul început al crizei financiare care urma să lovească lumea l-am simţit în dimineaţa zilei de 9 august 2007, când ne-am confruntat cu o întrerupere totală a funcţionării pieţei monetare din zona euro”, a evocat Trichet.

Mai multe semnale evidenţiau fragilitate pieţei ipotecare americane însă în vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat şi au apărut primele falimente în SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe roşu, iar contagiunea a ajuns în Europa, Germania fiind nevoită să intervină de urgenţă în sprijinul băncii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei din fondurile sale de investiţii în SUA, care au pierdut 400 milioane de euro în câteva zile. Panica s-a extins iar piaţa monetară a secat brusc.

“Situaţia era fără precedent după cel de al doilea război mondial: nu mai era nicio activitate normală, nicio tranzacţie între bănci… Atunci împreună cu colegii meu am luat decizia de a oferi toată lichiditatea cerută de instituţiile financiare, fără limite”, a spus Trichet.

Astfel la data de 9 august 2007 un număr de aproximativ 50 de bănci din zona euro au cerut, şi au obţinut, de la BCE lichidităţi în valoare de 95 miliarde euro pentru a face faţă obligaţiilor lor. Însă în loc să se calmeze, situaţia de pe piaţă a continuat să se degradeze astfel că la data de 15 septembrie 2008, banca americană Lehman Brothers s-a declarat în faliment, cee ce a constituit detonatorul crizei mondiale.

Citește si:

Cele 5 semne ale piețelor care arată că o noua criză financiară e pe drum. 5 măsuri pentru a atenua efectele

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)