Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a gestionat în prima jumătate de an, 162 de cereri conforme primite de la cosumatorii care au reclamat un litigiu cu o bancă sau cu un IFN cu sediul în România.

În 2017, CSALB a soluţionat 27 de cereri lunar, faţă de 23 de cereri primite în anul 2016

4.300 (aproximativ) de solicitări telefonice adresate de către consumatori;
416 solicitări scrise, din care:
162 dintre solicitările scrise au fost conforme;
246 au fost întrebări sau solicitări de informații diverse/generale;
8 cereri neconforme.

Dintre cele 162 de cereri conforme:
38 dosare formate (4 dosare provin din cereri depuse la finalul anului trecut);
23 în faza de filtru (verificarea documentelor);
105 clasate;

Evidența celor 38 dosare gestionate prin procedura de conciliere:
22 dosare soluționate;
9 dosare în faza de discuții sau ședințe cu părțile;
5 dosare preliminare;
1 hotărâre de inadmisibilitate;
1 dosar în care comerciantul s-a retras din procedură.

Interesul și nivelul de conștientizare ale consumatorilor față de CSALB au crescut față de anul trecut.

Rezultatele sunt mai bune în primele 6 luni din 2017, față de întreg anul 2016, conform cifrelor comparate:
În 2016 (martie – decembrie) s-au înregistrat:
235 de cereri – 23,5 cereri pe lună;
46 dosare – 4,6 dosare pe lună;
26 solicitări neconforme – 2,6/lună.
În 2017 (ianuarie – iunie) s-au înregistrat:
162 cereri – 27 de cereri pe lună;
38 dosare – 6,33 de dosare pe lună;
8 cereri neconforme – 1,33/lună.

Exemple de cazuri soluționate în acest an:
Credit de nevoi personale în euro (soluționat în 8 zile)  – eliminarea comisionului de administrare (56 euro/lună;
banca a returnat 1.800 de euro;
consumatorul a plătit creditul în avans.

CREDIT ipotecar + credit nevoi personale cu ipotecă în EURO
reducerea dobânzii de la 9,5% la 3,5% pe an la ambele credite;
eliminarea comisionului de administrare;
reducerea soldului cu 7.000 de euro;
rata lunară a scazut de la 700 de euro la 310 euro;

Credit ipotecar în EURO
eliminarea comisionului de risc (90 de euro/lună);
3.000 de euro restituiți;
rata lunară a scăzut de la 350 euro la 260 euro;

Credit ipotecar în EURO – caz soluționat online
dobânda a scazut de la 9,75% pe an la 5,75% pe an
rata a scăzut de la 207 euro la 95 de euro;
soldul creditului a fost redus cu 3.100 de euro.

Cererile consumatorilor se înscriu în următoarea tipologie de solicitări:

returnarea comisionului de administrare, de risc, de monitorizare ori a altor categorii de comisioane;
rescadențarea/reeșalonarea creditului cu diminuarea ratei lunare;
restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor în mod excesiv, în accepțiunea consumatorilor;
eliminarea unor clauze calificate de către consumatori ca fiind abuzive, privind aplicarea de dobânzi penalizatoare;
radierea înregistrărilor din Biroul de credit etc.

Principalele motive de clasare a unor cereri conforme:

comercianții nu aparțin categoriei celor a căror activitate este reglementată de BNR, conform prevederilor OG nr.38/2015 (creanțe cesionate);
petenții nu sunt consumatori conform definiției date de OG nr.21/1992;
comerciantul refuză soluționarea prin proceduri SAL, motivele fiind:
existența unui dosar în instanța de judecată unde se asteaptă o soluție/hotărâre judecătorească definitivă;
contractul este în acord cu dispozițiile legale (apreciază comerciantul);
se încearcă soluționarea amiabilă directă între consumator și comerciant;
s-au făcut mai multe oferte, toate refuzate de consumator (înainte să se adreseze CSALB);
au fost inițiate procedurile de executarea silită;
nemotivat.

Despre CSALB:

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar este o entitate independentă, apolitică, non profit, de interes public, înființată prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015. Scopul CSALB este de a administra infrastructura necesară soluționării alternative a litigiilor dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare în mod echilibrat, rezonabil, rapid și în afara instanței, prin colaborare cu experți în domeniul financiar-bancar (conciliatori) care, în funcție de procedura aleasă de părți, pot propune pot identifica o soluție de rezolvare amiabilă a litigiului.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)