În investiții, riscul este inevitabil, dar nu trebuie să ducă la pierderi majore.

Se vorbește adesea despre investitorii de succes că ar fi niște oameni extrem de reci și calculați. Să fie oare adevărat? Evident, există numeroase persoane care au succes în investiții, dar acest lucru nu ține neapărat de personalitatea lor ci, mai degrabă, de modul în care excelează în managementul riscului.

În situații de criză economică, recesiune, inflație crescută sau chiar tensiuni geopolitice, managementul riscului în investiții este vital. Vom afla împreună, în cele ce urmează, care sunt principalele tactici de management al riscului în investiții.

1. În investiții, riscul este inevitabil, dar nu trebuie să ducă la pierderi majore

Atracția spre risc este, în general, o trăsătură comună celor care doresc să investească. Un vechi proverb spune clar: „nu riști, nu câștigi”.

Cu toate acestea, prudența este binevenită. În acest fel, riscând cu măsură, reușim să obținem un randament mai bun al banilor noștri și să ne ferim de pierderi care să ne destabilizeze veniturile.

Spre exemplu, la XTB oricine, indiferent de nivelul de pregătire financiară, poate să încerce diverse strategii cu bani virtuali, fără riscuri, tranzacționând într-un cont demo. Iar dacă ne simțim pregătiți, în numai 15 minute, rapid și ușor, putem trece la tranzacționarea pe un cont real.

2. Învățarea permanentă diminuează riscul deciziilor greșite

Se spune că „greșeala este omenească” și nu există investitor, oricât de avansat ar fi, care să nu fie pierdut bani în acest domeniu. Important este ca aceste pierderi și „greșeli” să fie o raritate și să fie amortizate în timp.

Psihologia piețelor este un element esențial de care orice investitor trebuie să țină cont pentru a lua decizii raționale.

Lăcomia, entuziasmul exagerat sau, la polul opus, frica și ezitarea excesivă pot să blocheze o persoană, care în momente de tensiune psihică poate să uite complet planul investițional.

Managementul emoțiilor joacă un rol crucial în investiții și este bine să ne informăm mult despre aceste aspecte, înainte de a porni „la drum”, dar și pe parcursul activității investiționale.

Ca regulă generală, analiștii cu experiență ne îndeamnă să lăsăm profiturile să crească și să ne marcăm devreme pierderile. Controlul emoțiilor și respectarea unui plan de tranzacționare bine alcătuit sunt de mare folos pentru a urma acest sfat.

În România, XTB a creat o adevărată școală de investiții, cu mii de materiale, webinare și tutoriale, pentru toate gusturile, atât pentru cei începători în domeniu, cât și pentru cei avansați, care pot să fie accesate gratuit, online.

XTB mai pune la dispoziția celor interesați știri în timp real și analize zilnice și săptămânale realizate de către o echipă de experți financiari cu experiență solidă și reputație impecabilă.

Nu în ultimul rând, XTB este singurul broker de burse din România care organizează zilnic webinare live menite să ofere informații la cald despre cele mai tranzacționate instrumente ale zilei.

3. Aplicarea consecventă a regulilor scade riscurile

Nu există strategii bune sau rele. Strategia de tranzacționare trebuie adaptată stilului fiecăruia dintre noi.

Important este să nu luăm decizii de tranzacționare nedocumentate, ci în cunoștință de cauză, după ce am făcut o analiză detaliată a piețelor unde dorim să investim.

Disciplina și gândirea rațională sunt foarte importante în investiții, mai ales în perioade economice fluctuante și tensionate.

Dacă vrem să tranzacționăm pe termen lung, atunci este esențial să învățăm cum să ne gestionăm bine fondurile.

Experții financiari ne îndeamnă să nu blocăm sume mari în tranzacții, ci să lăsăm în portofoliu loc pentru mișcările piețelor.

De asemenea, este foarte important să dispersăm riscul portofoliului între mai multe tipuri de instrumente financiare, active și industrii diferite, zone geografice, orizont temporal – investiții pe termen scurt, mediu sau lung.

4. Riscurile sunt influențate și de perioada de tranzacționare

Un investitor experimentat știe să își aleagă cu atenție perioada potrivită de tranzacționare.

Stilul de tranzacţionare al fiecăruia dintre noi este dependent de perioadele de timp pe care ne-am decis să le investim în acest domeniu.

Astfel, investitorii pe termen lung îşi vor ţine tranzacţiile deschise săptămâni întregi, luni, sau chiar și mai mult, până la un an.

Atunci când tranzacţiile sunt deschise pe perioade lungi de timp, numărul lor este de obicei mic. Vorbim de aproximativ 5 până la 10 tranzacţii pe lună.

Investitorul pe termen lung ia majoritatea deciziilor sale în baza analizei graficelor lunare sau săptămânale. El va utiliza graficele zilnice sau cele de 4 ore doar pentru a alege punctul de deschidere a tranzacţiei.

În schimb, un investitor pe termen mediu îşi păstrează poziţiile deschise pe o perioadă de numai câteva zile sau maxim o săptămână-două.

Există și „traderul de zi” sau „day trader”. Acesta închide şi deschide o tranzacţie în aceeaşi zi, deşi, în mod obișnuit, unele tranzacţii pot dura până la 3 zile.

Ca și concluzie finală, indiferent de profilul de investitor, de experiență, de aversiunea sau apetitul al risc, aplicarea corecta și consecventă a regulilor de management al riscului este de o importantă majoră și face de cele mai multe ori diferența între succes și eșec în investiții.

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 81% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)