Cotaţia euro/leu ar putea ajunge la 4,89 sau chiar 4,90 în următoarele 2 – 3 săptămâni, a declarat, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

“Leul a pierdut teren în raport cu euro în ultimele luni în paşi mici, urmaţi de perioade lungi de consolidare. Pe termen scurt, cotaţiile par a avea şanse de a atinge 4,89 sau chiar 4,90 în următoarele 2 – 3 săptămâni. De urmărit şi mediul internaţional, unde au apărut preocupări şi în segmentul de obligaţiuni suverane din SUA şi zona euro, potenţial risc de volatilitate suplimentară pe leu”, a declarat Claudiu Cazacu pentru Agerpres.ro.

Leul şi-a continuat deprecierea şi joi a mai pierdut 0,16 bani (0,03%) în faţa monedei europene, care a atins un nou maxim istoric, cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,8784 lei/euro. BNR a cotat miercuri euro la 4,8768 de lei.

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8728 şi 4,8802 de lei pentru un euro.

De asemenea, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0503 lei, în urcare cu 1,62 de bani (0,40%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,0341 lei/dolar.

Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat faţă de francul elveţian, cu 1,68 bani (-0,38%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3880 lei, comparativ cu 4,4048 de lei/franc miercuri.

Aurul s-a ieftinit cu 64,89 de bani (-0,28%), până la 223,2049 de lei, de la 223,8538 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)