Leul s-a depreciat, luni, cu 0,07 bani faţă de euro (0,01%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8838 lei/euro.

Moneda națională a pierdut din nou teren în fața celei europene și este a patra zi consecutivă în care leul înregistrează un minim istoric. BNR a cotat vineri euro la 4,8831 de lei.

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8765 şi 4,8901 de lei pentru un euro.

Totuși, această depreciere a leului din ultimele zile nu-i surprindere pe economiști, aceștia întrevăd o depreciere în primele luni și apoi o stabilizare la nivelul de 4,90 lei pentru un euro.

Unde văd economiștii cursul euro?

Spre exemplu, cel mai recent sondaj in rândul analiştilor CFA, anticipează, pentru acest an, o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru următoarele 6 luni este de 4,9208, in timp ce pentru următorul an valoarea medie a cursului anticipat este 4,9742 lei pentru un euro.

Si analizele economiștilor din cele mai mari bănci prognozeează o creștere graduală a cursului de schimb. Potrivit analiștilor Băncii Transilvania, mediile anuale pentru acest an se vor situa 4.90 și 4.93 în 2022.

BCR anticipează un curs de schimb de 4,92 lei în primul trimestru de anul acesta, urmat de o depreciere constantă a monedei naționale, care va culmina la 4,99 lei/euro în ultimele trei luni din 2021.

Economiștii BRD spun că se așteaptă ca BNR să fie confortabil cu o depreciere treptată a leului, de circa 2-3% pe an. ”Acest lucru ar determina tranziția leului în intervalul 4,90- 5,00 în fața euro în 2021, cu o medie de 4,93 și o valoare la finalul anului de 4,97”, prognozează analiștii băncii.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)