Cyprus Popular Bank, a doua mare banca din Cipru, a obtinut joi aprobarea Comisie Europene pentru un ajutor de stat in valoare de 1,8 miliarde de euro, transmite France Presse. Comisia Europeana a informat ca si-a dat, temporar, acordul pentru aceasta schema destinata asigurarii stabilitatii financiare a Cyprus Popular Bank, dar a precizat ca autoritatile cipriote trebuie sa prezinte un plan de restructurare.

‘Comisia a ajuns la concluzia ca masura este in linie cu prevederile UE privind ajutoarele stat deoarece este limitata la minimul necesar si este insotita de garantii care sa limiteze distorsiunile aduse concurentei’, a estimat executivul european. ‘Masura de ajutor public este aprobata pentru o perioada de sase luni timp in care autoritatile cipriote trebuie sa prezinte un plan de restructurare a bancii’, adauga CE.

Pentru a respecta exigentele europene in materie de fonduri proprii, in luna mai a acestui an Cyprus Popular Bank a emis noi actiuni in valoare de 1,8 miliarde de euro. Statul cipriot s-a angajat atunci sa achizitioneze noile actiuni care nu vor fi subscrise de public sau actionarii existenti, devenind astfel actionar majoritar la aceasta banca. Cyprus Popular Bank este prezenta pe piata romaneasca prin Marfin Bank.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)