Criza din zona euro este una de solvabilitate si nu de lichiditate, ceea ce inseamna ca sistemul bancar si economiile din intreaga lume sunt afectate. Chiar daca pietele financiare considera ca riscul unui colaps al regiunii este inca mic, trebuie sa stim cum sa ne protejam economiile si depozitele bancare, pentru ca nu dorim sa ne asumam acest risc, potrivit unei analize Admiral Markets.

“Cel mai bun sfat este sa fim pregatiti pentru ce poate fi mai rau, pentru ca in eventualitatea unui bailout al bancilor, s-ar putea decide inghetarea sistemului bancar pentru o perioada. Aceasta ar fi privita drept o solutie mai buna (cel mai mic rau) decat cresterea datoriilor suverane”, apreciaza analistii  Admiral Markets, unul din liderii la nivel global in domeniu, sucursala din Romania fiind inregistrata si supravegheata de CNVM.

5 sfaturi pentru protectia depozitelor:

1. Sa va asigurati ca aveti mai multe conturi, la diferite banci, iar cel putin una este din categoria celor mai sigure, indiferent de randamentul oferit. Daca depozitul depaseste 100.000 Euro, atunci recomandarea este de a transfera excedentul intr-o alta banca!

2. Bancile mici prezinta un grad mai ridicat de risc decat bancile mari, pentru ca guvernele ar fi dispuse mai degraba sa le lase sa pice, efectul falimentului unui colos bancar asupra sistemului fiind mai negativ.

3. Sa va asigurati ca puteti transfera rapid fondurile dintr-o banca in alta pentru a limita pierderile in cazul unei crize a sistemului bancar. Cautati cea mai sigura varianta, inclusiv obligatiuni de stat, cu acces instant la fonduri si fiti pregatişi sa actionati.

4.  Evitati expunerea pe bancile cu mai putine credite acordate raportate la valoarea activelor si in special bancile din Grecia, Spania, Portugalia, Italia sau Irlanda.

5. Pastrati numerar de rezerva, care sa va asigure cheltuielile pe cateva luni indiferent de consecinte.

Inchiderea temporara a sistemului bancar ar bloca economia si ar crea panica, insa cea mai dureroasa consecinta ar fi hiper-inflatia, existand totuşi probabilitatea ca bancile centrale majore sa se pregatesca si pentru acest scenariu. “Se recomanda refugiul in active fizice si alte active care ofera protectie in special impotriva unui trend mega-inflationist”, spun analistii companiei de brokeraj Admiral Markets.

Cea mai importanta consecinta a crizei din Cipru este pierderea increderii in sectorul bancar, iar investitorii au inceput deja sa actioneze: in timp ce indicele American Dow Jones face noi maxime istorice, indicele bancar din Italia (FTSE Italia All-Share Banks Index) inregistreaza scaderi puternice. Banii fug din bancile periferiei europene, iar pe burse investitorii incearca sa scape cat mai repede de actiuni. “Panica se resimte si la nivel local dupa episodul Cipru, pentru prima data in Romania, investitorii renunta la euro, dolar sau ron si opteaza pentru conturi de tranzactionare denominate in unitati de aur, ce indica teama de devalorizare a banilor de hartie”, se arata intr-o analiza a specialiştilor de la Admiral Markets.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)