Si cand vorbeam de curatarea bilanturilor, Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, a cumparat de la cea mai mare banca romanesca –  BCR –  un nou pachet de credite neperformante. Valoarea nominala a creditelor neperformante este de 443 mil. euro, dar achizitia a “costat” doar 28 mil. euro, adica numai 6% din valoare, potrivit unor surse din piata citate de Ziarul Financiar. BCR nu a comentat informatia.

Pachetul de neperformante preluat de Deutsche Bank cuprinde aproape 390 de credite acordate unui numar de 90 de companii. Mai mult de 80% din expunere este garantata prin active imo­biliare, iar 85% din total sunt credite acordate unor firme aflate in insolventa.

BCR, cu o rata a neperformantelor de peste 25% din totalul creditelor, a inceput anul acesta un amplu proces de curatare a bilantului, o operatiune care presupune provizioane masive si care din aceasta cauza a fost amanata de la un an la altul de actionarul austriac Erste Group. Oficialii Erste au invocat constant in perioada de criza, cand au inceput sa iasa pe rand „scheletele“ din dulapurile bancii, „mostenirea grea“ preluata odata cu privatizarea BCR in 2005. Banca a avut doar in primele noua luni din acest an o pierdere de 2,4 miliarde de lei din cauza provizionarii masive.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)