Incepand cu luna martie, la un an de la lansarea aplicatiei mobilPay MasterCard Mobile, si posesorii cardurilor de debit Maestro pot efectua plati online rapid si sigur de pe smartphone-uri si tablete, utilizand prima platforma de plati mobile din Romania.

Prin aceasta integrare, majoritatea posesorilor de carduri Maestro, utilizatori de telefoane smart sau tablete, pot folosi aplicatia pentru plata facturilor de telefonie si pentru reincarcarea cartelelor preplatite, sau pentru a achizitiona produse si servicii de la comerciantii parteneri.

Potrivit NETOPIA mobilPay, cel mai mare procesator de plati mobile din Romania, atat rata de download a aplicatiei, disponibila gratuit in Google Play si App Store, cat si platile realizate prin mobilPay MasterCard Mobile se vor dubla dupa integrarea platii prin carduri Maestro.

„La un an de la lansarea mobilPay MasterCard Mobile, platile prin aplicatie s-au dublat la fiecare 3 luni. Este cel mai bun moment sa oferim si mai multor consumatori avantajul de a-si schimba portofelul cu telefonul. Practic, majoritatea utilizatorilor care folosesc carduri Maestro ca principal instrument de plata il pot inregistra in wallet si au acces imediat la toate beneficiile oferite de aplicatie.”, declara Antonio Eram, CEO & Founder NETOPIA mobilPay.

„In urma cu aproximativ un an, aplicatia mobilPay MasterCard Mobile era un proiect de pionierat in ceea ce priveste dezvoltarea platilor mobile in Romania”, a declarat Gabriel Ghita, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe. „Faptul ca numarul tranzactiilor in aplicatie creste continuu si sustinut este dovada ca piata are nevoie de asemenea initiative si suntem convinsi ca posesorii de carduri Maestro vor aprecia confortul tranzactiilor direct din telefon. In acest moment, majoritatea emitentilor de carduri Maestro din Romania suporta serviciul de plati mobile MasterCard Mobile, iar clientii isi pot inrola cardurile in aplicatie si le pot folosi pentru plati.”

Reprezentantii NETOPIA mobilPay estimeaza ca cele mai multe tranzactii procesate prin Maestro din wallet-ul aplicatiei vor fi platile lunare, regulate pentru facturile de telefon si reincarcari de mobil. Avand in vedere dezvoltarea rapida a comertului electronic, acestia se asteapta si la un numar semnificativ de plati online prin scanare de coduri QR la comerciantii care proceseaza prin NETOPIA.

Integrarea cardurilor Maestro in wallet-ul aplicatiei mobilPay MasterCard Mobile este un efort comun si sustinut al NETOPIA, MasterCard si GarantiBank, banca partenera a NETOPIA MobilPay, care ofera servicii de procesare a tranzactiilor prin card in mediul online din anul 2010. Specialistii GarantiBank au asigurat implementarea corecta a MMRP (MasterCard Mobile Remote Payments), protocolul care permite efectuarea de tranzactii Maestro de pe dispozitive  mobile.

Lansata in martie 2013 de MasterCard si Netopia aplicatia mobilPay MasterCard Mobile este disponibila pentru telefoane smart cu sisteme de operare iOS si Android. Aplicatia poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si folosita pentru plati diverse, cum ar fi cele de facturi, pentru reincarcarea cartelelor preplatite sau pentru produse si servicii furnizate de comerciantii parteneri. De asemenea, pe langa produsele si serviciile generale, exista si oferte exclusive pentru utilizatorii mobilPay MasterCard Mobile.

Modalitatea de instalare a aplicatiei pentru utilizatorii Maestro este aceeasi. Dupa ce descarca aplicatia, utilizatorii trebuie sa se inregistreze, completand datele personale: nume, prenume, adresa de e-mail si numar de telefon. Accesul in aplicatie este securizat printr-un cod mPIN (mobile PIN) format din 6 cifre, definit initial de utilizator si solicitat de fiecare data cand acesta deschide aplicatia. Clientii pot face plati in mobilPay MasterCard Mobile cu carduri MasterCard si Maestro, iar inregistrarea cardurilor este necesara o singura data.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)