Comisia Europeană a salutat luni, 21 martie 2016, intrarea în vigoare a Directivei Europene privind creditele ipotecare, adoptată în data de 4 februarie 2014, care are drept obiectiv îmbunătățirea protecției consumatorilor pe teritoriul UE prin introducerea unor practici de creditare responsabile, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

“Acesta este un pas important spre îmbunătățirea informației consumatorilor și încurajarea unor practici de creditare responsabile”, a declarat comisarul european pentru Servicii Financiare, Jonathan Hill.

Potrivit Executivului comunitar, consumatorii vor beneficia de informații mai clare și mai inteligibile odată cu introducerea unor formulare standardizate la nivel european, care vor permite debitorilor să înțeleagă mai bine riscurile asociate cu acordul lor de credit ipotecar, precum și să compare diferite oferte în căutarea celui mai bun produs care să răspundă nevoilor lor la cel mai bun preț. Cei mai vulnerabili consumatori vor fi protejați de supra-îndatorare prin standarde la nivel european pentru evaluarea credibilității aplicanților. De asemenea, Directiva introduce principii pentru autorizarea și înregistrarea intermediarilor de credite. Acei intermediari de credite care respectă un nou cod de conduită vor dobândi acces la un număr crescut de consumatori potențiali de pe piața unică. Acesta, la rândul său, va oferi creditorilor noi oportunități de afaceri și va fi un nou pas spre crearea unei pieței unice europene de creditele ipotecare.

Directiva 2014/17/EC nu se aplică contractelor încheiate înainte de 21 martie 2016. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au precizat că Legea privind darea în plată a imobilului nu reprezintă o transpunere a reglementărilor europene privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

La noi,, legea “zace” in dezbatere, pe site-ul ANPC. România riscă declanşărea procedurii de infringement.

“Până la 21 martie 2016 România ar fi trebui să adopte şi să publice actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2014/ 17/ UE din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale. Proiectul de lege nici măcar nu a fost finalizat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi, în consecinţă, nu a intrat în procesul legislativ de dezbatere’, se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES de Camera Deputaţilor.

“Am adresat în repetate rânduri apeluri şi interpelări către ANPC pentru a veni cât mai curând cu proiectul legislativ care transpune această directivă europeană. În condiţiile în care Legea conversiei iniţiată de mine este întârziată şi tergiversată în mod nejustificat, românii ar fi trebuit să poată beneficia de prevederile Directivei 17 pentru a-şi converti creditele în condiţii mai avantajoase decât în prezent”, a declarat si Ana Birchall, deputat PSD.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)