În 8 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care tanspune în legislaţia naţională noua directivă europeană PSD2. O lege ce vine cu o întârziere de aproximativ 2 ani, și care, după publicarea în Monitorul Oficial, va produce modificări fundamentale.

Directiva PSD2 privind serviciile de plată urmărește crearea punților de legătură care să faciliteze libertatea de mișcare a clienților. De fapt, Directiva PSD2 este menită să paveze drumul trecerii de la bankingul tradițional la bankingul digital.

Directiva UE 2015/2366 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (PSD2) trebuia să intre în vigoare pe 13 ianuarie 2018, dată până la care statele membre aveau obligația să transpună PSD 2 în dreptul intern.

PSD2 va modifica fundamental modul de realizare a operațiunilor de plată, de accesare a informațiilor cu privire la conturi, prin deschiderea pieței serviciilor de plată către noi actori denumiți generic “TPP” – terțe părți prestatori TPP pot fi instituții nebancare, companii FinTech sau comercianți care se pot autoriza ca instituții de servicii de plată (Revolut, Monese).

Ce însemna PSD2 pentru client

  • Operațiuni de plată: servicii inovative de plată la comercianți, alternative la carduri
  • Noi aplicații: acces la conturi printr-un singur punct/aplicație
  • Acces la informații: monitorizarea integrată a conturilor, acces la informații utile precum schimburi valutare, compararea comisioanelor bancare
  • Plăți instant: acces prin aplicații mobile la mai multe conturi și operatori, plăți de facturi sau transferuri către alți utilizatori (prieteni)

Ce va aduce nou PSD2

Unul din scopurile principale ale PSD 2 este să încurajeze noi actori să intre pe piața serviciilor de plată, și realizează acest lucru prin obligarea băncilor să dea acces la informații privind conturile bancare unor terțe părți

Payment Service Directive 2 este o directivă a Uniunii Europene aplicabila cu precădere sistemului bancar si are ca scop principal de a face plățile in mediul online mai sigure, de a crește protecția clienților, a stimula inovația și concurența, asigurând în același timp condiții egale pentru toți jucătorii, inclusiv pe cei noi. Odata cu implementarea PSD 2, băncile vor trebui să furnizeze informații privind conturile de plată prin intermediul serviciilor deschise online (API).

Cum spuneam, noua Directivă Europeană a Serviciilor de Plată va permite, printre altele, ca între client și bancă să se interpună o terță parte, instituție de plată. Efectul dorit este îmbunătățirea experienței de banking printr-un plus de calitate și securitate ale serviciilor, în condiții mai reduse de cost.

Această instituție de piață terță, care poate fi Apple, Amazon, eMag, Facebook, Google, Orange, Samsung, RCS&RDS, Enel, etc., sau chiar banca dumneavoastră, va putea să ofere două noi tipuri de servicii de plată: (i) servicii de informare cu privire la conturi și (ii) servicii de inițiere a unei plăți.

(i) Serviciul de informare cu privire la conturi presupune un serviciu online care furnizează informații consolidate cu privire la unul sau mai multe conturi bancare deținute de utilizator la o banca sau la mai multe bănci. De asemenea, vor putea fi furnizate informații suplimentare ca de exemplu modul în care vă gestionați finanțele, categorii de cheltuieli, etc.

(ii) Serviciul de inițiere a plății înseamnă un serviciu de inițiere a unui ordin de plată la cererea utilizatorului direct din contul bancar deținut de acesta la o bancă, către un beneficiar al plății (de exemplu un magazin online) (fără a mai fi necesară utilizarea unui card bancar).

Cu o singură condiție: clientul băncii să-și dea acceptul ca o instituție de plată terță, licențiată, să aibă acces la datele lui financiare personale, respectând în mod obligatoriu standardele tehnice de securitate elaborate de Autoritatea Bancară Europeană.

PSD2, provocare pentru bănci

Este de așteptat însă ca si băncile să profite de noile reglementări pentru a adăuga aceste servicii în oferta lor de servicii. Această strategie ar trebui să funcționeze dat fiind că băncile au deja know-how-ul pentru efectuarea operațiunilor de plăți.

Se preconizează însă că adăugarea acestui tip nou de servicii să fie doar începutul unei transformări mult mai profunde. Acest lucru se datorează faptului că marjele de pofit din operațiunile de plăți propriu-zise (transferul bancar) devin din ce în ce mai mici.

PSD2, noi oportunități

Cel mai tipic exemplu de metode de plată care pot deveni populare este conexiunea cu rețelele sociale. Serviciile care permit efectuarea de plăți prin aplicații de mesagerie sunt deja populare în US (precum Venmo) Prin deschiderea accesului la conturi, se vor putea crea aplicațiii care să permită plăți instant: vom putea permite whatsapp să se conecteze la contul nostru și cu amprenta noastră să acceptăm o plată de la prieteni.

Fără alte complicații, fără IBAN și alte coduri Oportunitatea poate consta în transformarea infrastructurii de plăți – application programming interfaces (APIs) în platforme (precum facebook) sau market places (precum Amazon).

În timp ce aceste platforme creează o oportunitate foarte bună de a obține date unice cu privire la comportamentul consumatorilor (și astfel oportunități de vânzare a serviciilor căte clienți prin capturarea metadatelor privind contextul și operațiunilor clienților), GDPR interzice aceste prelucrări fără un consimțământ clar exprimat al consumatorului și limitat atât din punct de vedere al scopului cât și al duratei.

În plus, un consumator poate oricând să-și retragă consimțământul și să solicite eliminarea tuturor datelor cu caracter personal în posesia băncii sau al unor terți.

Reține!

Furnizorii de servicii de plată, bănci tradiționale sau companiile de servicii digitale inovatoare (FinTechs), trebuie să fie reglementate de noua directivă pentru a funcționa pe piața europeană, trebuind să stabilească canale de comunicare noi și foarte sigure pentru distribuirea datelor și autorizarea plăților.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)