Consiliul de Administratie al BNR a decis joi sa reduca cu 0,25 puncte procentuala nivelul ratei dobanzii de politica monetara, de la 5,5% la 5,25% pe an, nou minim istoric, în linie cu asteptarile analistilor, si sa mentina cotele pentru rezervele minime obligatorii constituite de banci.

Decizia era asteptata de majoritatea economistilor chestionati de Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), care au precizat ca miscarea va fi facuta ca urmare a scaderii inflatiei si a persistentei deficitului de cerere agregata.

Pentru finele anului 2012, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza dobanda de politica monetara la 5% (raspunsurile variaza intre 5% si 5,25%). La finalul anului 2013, dobanda de politica monetara s-ar putea situa la 5% (estimarile variaza intre 4% si 5,75%).

BNR a redus dobanda de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale de la inceputul acestui an, in sedintele Consiliului de Administratie din ianuarie si februarie.

BNR ar putea decide mentinerea rezervelor minime obligatorii pentru lei si pentru valuta: 77% din participantii la sondaj au considerat ca rezervele minime obligatorii pentru lei vor fi mentinute la acelasi nivel (restul anticipand scaderi pana la nivelul de 10%), iar 92% din participantii la sondaj au considerat ca rezervele minime obligatorii pentru valuta nu vor fi modificate (restul anticipand scaderi pana la nivelul de 15%), se arata in comunicat.

Rezerva minima obligatorie pentru lei ar putea fi redusa de catre BNR la 12% in decembrie 2012 (estimarile variaza intre 10% si 15%) si la 10% in decembrie 2013 (estimarile variaza intre 8% si 15%). Rezerva minima obligatorie pentru valuta ar putea fi mentinuta constanta de catre BNR la 20% in decembrie 2012 (estimarile variaza intre 12% si 20%), iar apoi ar putea fi diminuata la 15% in decembrie 2013 (estimarile variaza intre 10% si 20%).

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)