Dolar/Euro

Euro s-a depreciat marţi şi are valoarea dolarului – un prag pe care nu l-a mai atins din anul în care a fost pus în circulaţie, în urmă cu 20 de ani – afectat de un risc al unei întreruperi a aprovizionărilor ruseşti cu gaze naturale la adresa economiei europene, relatează AFP.

În jurul orei 11:50 GMT, un euro se tranzacţiona pentru un dolar, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002, în condiţiile în care moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului graţie faptului că investitorii consideră moneda americană drept o valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe.

Dolarul a atins un nivel record şi este acum egal cu euro. Asta înseamnă că importurile de energie şi mărfuri din afara Uniunii Europene vor fi mai scumpe. Dolarul crește în principal deoarece FED crește ratele dobânzilor mai agresiv decât BCE, în încercarea de a reduce cea mai mare inflație din SUA din ultimele patru decenii. Pe fondul acestor creșteri de dobânzi, randamentelor trezoreriei americane devin mai căutate, iar cererea crescută ajută la întărirea dolarului.

După 20 de ani, 1 dolar american are aceeași valoare cu un euro. Această situție nu este benefică companiilor americane, deoarece bunurile lor devin mai scumpe pentru cumpărătorii străini. Dacă exporturile SUA scad, scade și economia SUA, care deja încetinește.

Vestea bună pentru americani: un dolar mai puternic oferă o ușoară relaxare în fața inflației. O gamă largă de bunuri care sunt importate în SUA – de la mașini și computere la jucării și echipamente medicale – vor avea prețuri mai mici. Un dolar întărit oferă, de asemenea,un avantaj turiștilor americani care vizitează obiectivele turistice în Europa.

Piețele reactionează la incertitudinile din piața energiei

De mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia ridicată.

Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.

Pe de altă parte, creşterea economică modestă lasă o marjă de manevră destul de redusă Băncii Centrale Europene pentru majorarea dobânzii de referinţă în zone euro.

Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din Ucraina, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creştere pentru cele 19 state din zona euro până la 2,7% în acest an, de la 4% cât prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cât estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului. Tot în luna mai, inflaţia în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rândul său o revizuire semnificativă faţă de estimările iniţiale ale Comisiei care mizau pe o inflaţie de 3,5%.

Și în România dolarul urmează trendul

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)