Echipa Băncii Transilvania: ”Ne vom aminti de Mihaela așa cum era, surâzătoare, caldă și profesionistă”

Sfârșitul săptămânii trecute a constituit un moment trist și șocant pentru echipa de bancheri de la Banca Transilvania. Mihaela Nădășan, un pilon reprezentativ al top managementului bancii din Cluj-Napoca, a încetat din viață la vârsta de numai 50 de ani, în urma unui accident vascular.

”Cu mare tristete, anunțăm că Mihaela Nădășan, Director General Adjunct Instituții și Piețe Financiare în cadrul Băncii Transilvania, nu mai este printre noi. Ne vom aminti de ea așa cum era, surâzătoare, caldă și profesionistă”, au anunțat public oamenii de la Banca Transilvania.

Mihaela Nădășan a fost parte a echipei BT timp de 24 de ani. A început ca ofițer decontări, după care a fost coordonator al Departamentului Instituții Financiare, iar apoi Director Executiv. Din 2018 a fost parte din top managementul băncii, ca Director General Adjunct, având ca responsabilități activitatea de Trezorerie, gestionarea relațiilor cu investitorii, coordonarea subsidiarelor Grupului Financiar Banca Transilvania și activităților în domeniul Instituții și Piețe financiare.

Pe parcursul anilor a fost implicată în toate proiectele de construire a Grupului BT, având un rol de bază în înființarea și vânzarea de subsidiare, dar și intrarea băncii în diferite arii financiare – leasing, asigurări, pensii. Din 2012, a coordonat activitatea de achiziții și fuziuni a Grupului BT. De asemenea, a făcut parte din mai multe consilii de administrație ale companiilor băncii.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)