Din 2013, România a intrat în circuitul global de evenimente denumit sugestiv “Global Money Week” (GMW), dedicat educației financiare a tinerilor și copiilor. Evenimentele ce se desfasoara în luna martie, sunt organizate în școli, universități, ministere, instituții financiare. Desigur, in intreaga lume participă membrii ai societății civile cât și de tineri.

Global Money Week este un eveniment organizat la nivel mondial, inițiat și coordonat de Child & Youth Finance International care implică organizarea de evenimente și diverse activități al căror scop este acela de a inspira copii și tinerii sa învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum sa devii antreprenor.

Timp de o saptamana, România va organiza diverse evenimente menite să promoveze educația financară, iar tematica din acest an este “Money Matters Matter”. GMW este o sărbătoare a conștientizării valorii banilor. 

Global Money Week (GMW) este un eveniment international in cadrul caruia comunitati intregi isi unesc eforturile pentru a stimula o mai buna cunoastere a mediului financiar, pentru inlaturarea politicilor financiare depasite si pentru a oferi tinerilor instrumentele si inspiratia necesare pentru a-si modela propriul viitor.
Anual aceasta initiativa reuneste organizatii din peste 120 de tari si implica aproape 6 milioane de copii si tineri. In acest an, activitatile GMW vor avea loc sub titlul Money Matters Matter.
European Money Week va fi celebrat și de către Asociația Română a Băncilor și Insitutul Banca Român. Cele două instituții își continuă parteneriatul educțional cu evenimentul “Noi tendinte in reglementare, cu focus pe protectia consumatorului”, ce va fi organizat la IBR, aula “Costin Murgescu”, în data de 12 martie, începand cu ora 10.00.
În cadrul evenimentului va fi prezentat şi cel mai recent studiu “Prezentarea Studiului de Impact al Initiativelor Legislative privind sectorul Financiar-Bancar”.

Este vorba despre un studiu independent realizat de KPMG Advisory -companie de consultanță din Big 4 – recunoscută atât la nivel național cât și internațional. Studiul va fi prezentat de către autori în prezența președintilor și membrilor conducerilor celor două organizații reprezentative ale sectorului bancar, Asociația Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.

Și Banca Naţională a României în parteneriat cu Child and Youth Finance Internaţional şi Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 12 – 16 martie 2018, ‘Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor’.  BNR participă pentru al cincilea an consecutiv la programul Global Money Week.

Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, sucursalele şi agenţiile BNR vor organiza o serie de activităţi educaţionale destinate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul unor activităţi interactive, elevii vor putea discuta cu specialiştii BNR despre economisire, credit, dobândă, inflaţie, istoria monedei naţionale, rolul şi funcţiile băncii centrale. Metodele formale şi nonformale de prezentare vor avea ca suport materiale video legate de istoria leului, fabricarea monedelor şi bancnotelor aflate în circulaţie şi de elementele de siguranţă ale bancnotelor.

La finalul săptămânii, respectiv vineri, 16 martie 2018, va avea loc conferinţa “Incluziunea financiară – de la vorbe la fapte”, ce se va desfăşura la sediul central al BNR, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Asociaţiei Române a Băncilor şi Mastercard România .

Proiectul “Săptămâna Mondială a Banilor – 2018” este parte a campaniei globale de conştientizare a importanţei banilor, la care participă ţări de pe toate continentele. Acest demers are rolul de a creşte nivelul de educaţie financiară al copiilor şi tinerilor, precum şi cel al incluziunii financiare.

“Clopotelul suna la BVB!” deschide, luni dimineata, seria de evenimente organizate de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara in cadrul Global Money Week – Saptamana Mondiala a Banilor, care va avea loc in perioada 12-18 martie 2018.

Evenimentul “Clopotelul suna la BVB!” va avea loc la sediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Sedinta de tranzactionare a Bursei de la Bucuresti va fi deschisa de catre Prim-Vicepresedintele ASF, Ovidiu WLASSOPOL, si de catre Adrian TANASE, Directorul General al BVB, in prezenta unor elevi de clasa a X-a de la Scoala Superioara Comerciala N. Kretzulescu din Bucuresti.
Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)