Erste Group anunţă că a înregistrat un profit net de 1,223 miliarde euro în primele 9 luni, în scădere cu 5,3 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile creşterii creditării cu 5,7% de la începutul anului.

„Am continuat sa obtinem rezultate foarte bune si in trimestrul al treilea, cu o crestere sanatoasa a creditarii (+5,7 la suta de la inceputul anului) si a depozitelor (+6,1 la suta de la inceputul anului), precum si cu pozitii excelente de lichiditate si finantare. In primele noua luni din 2019, Erste Group a obtinut un rezultat net de 1,223 miliarde de euro.

Mai mult, cresterea veniturilor a depasit-o pe cea a cheltuielilor, in ciuda majorarii salariilor in ECE si a contributiilor mai mari la schemele de garantare a depozitelor. Drept urmare, am reusit sa ne imbunatatim raportul cost/venit la 58,6 la suta. Economiile din ECE si-au mentinut vitalitatea, astfel ca mediul de risc din regiune a ramas favorabil. Rata creditelor neperformante s-a imbunatatit in continuare la 2,7 la suta, reflectand astfel calitatea buna a activelor noastre.

Erste Group dispune de o baza de capital foarte solida, sustinuta de cresterea organica constanta din ultimii ani si de plasamentele de instrumente de capital suplimentar de rang 1 derulate cu succes in piata. Luand in calcul rezultatul reportat in trimestrul al treilea, inclusiv dividendele de primit, capitalul comun de rang 1 s-a situat la 13,5 la suta la finalul lunii septembrie, in linie cu obiectivul stabilit.

In viitor, Europa Centrala si de Est va ramane motorul de crestere al Europei, iar Erste Group, cea mai importanta institutie financiara din regiune, este bine pozitionata pentru a sustine regiunea in continuare. Desi la nivel global apar tot mai multe semne de incetinire a cresterii economice, noi ramanem increzatori ca regiunea ECE va continua sa inregistreze rate de crestere economica peste cele ale zonei euro, cu evolutii ce se vor dovedi mai sustenabile decat in anii 2000 ”, a spus Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank.

Venitul net din dobanzi a crescut – in principal in Republica Ceha, dar si in Romania si Ungaria – la 3.517,4 mil. EUR (+4,3%; 3.372,0 mil. EUR).

Venitul net din taxe si comisioane a crescut la 1.484,3 mil. EUR (+3,7%; 1.430,7 mil. EUR), sustinut in principal de veniturile din serviciile de plati, creditare si administrarea de active. In timp ce venitul net din tranzactionare a crescut semnificativ la 419,3 mil. EUR (-50,4 mil. EUR), indicatorul castiguri/pierderi aferente activelor financiare masurate la valoarea justa prin contul de profit si pierdere a scazut la -189,4 mil. EUR (165,8 mil. EUR), evolutia celor doi indicatori fiind determinata de efectele de evaluare. Venitul operational a crescut la 5.394,1 mil. EUR (+5,8%; 5.096,2 mil. EUR).

Cresterea cheltuielilor administrative generale pana la 3.160,8 mil. EUR (+1,9%; 3.102,3 mil. EUR) s-a datorat in principal unor cheltuieli de personal mai mari, in valoare de 1,887.2 mil. EUR (+3,1%; 1.830,5 mil. EUR). Indicatorul „alte cheltuieli administrative” include aproape toate contributiile pentru schemele de garantare a depozitelor estimate pentru 2019, in valoare totala de 97,7 mil. EUR (84,2 mil. EUR).

Deprecierea si amortizarea au crescut la 394,4 mil. EUR (350,3 mil. EUR) pe fondul aplicarii pentru prima data a noului standard de raportare financiara a contractelor de leasing (IFRS 16) incepand cu 1 ianuarie 2019, in timp ce un efect pozitiv corespunzator a fost inregistrat de indicatorul alte cheltuieli administrative. Per ansamblu, profitul operational s-a majorat la 2.233,3 mil. EUR (+12,0%; 1.993,9 mil. EUR). Raportul cost/venit s-a imbunatatit la 58,6% (60,9%).

Datorita eliberarii nete de provizioane pe fondul imbunatatirii calitatii activelor, rezultatul din deprecierea activelor financiare s-a situat la 42,9 mil. EUR, sau, ajustat pentru alocarea neta a provizioanelor pentru angajamente si garantii acordate, la 3 puncte de baza in raport cu nivelul mediu al creditelor brute catre clienti (alocari nete de 102,2 mil. EUR, respectiv -8 puncte de baza). Aceasta s-a datorat in principal veniturilor semnificative obtinute din recuperarea creditelor deja scoase din bilant, in principal in Republica Ceha, Ungaria si Romania, precum si din eliberarea neta de provizioane pentru angajamente si garantii acordate in Austria, Republica Ceha si Romania. Rata creditelor neperformante calculata la valoare bruta s-a imbunatatit din nou la 2,7% (3,2%). Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 76,9% (73,4%).

Pozitia „alte rezultate operationale” s-a situat la -397,2 mil. EUR (-237,0 mil. EUR). Deterioarea acestui indicator s-a datorat unui provizion in valoare de 150,8 mil. EUR constituit pentru pierderile preconizate ca urmare a unei hotarari a Inaltei Curti de Justitie din Romania in legatura cu activitatea unei subsidiare locale. Acest indicator include si cheltuielile cu contributiile anuale la fondurile de rezolutie care au crescut, in special in Republica Ceha, la 75,3 mil. EUR (70,4 mil. EUR). Taxele pe operatiunile bancare si financiare au crescut usor pana la 90,9 mil. EUR (88,1 mil. EUR), incluzand aici taxele bancare din Ungaria in valoare de 12,6 mil. EUR (13,8 mil. EUR) raportate anticipat pentru intreg anul 2019. Alte taxe s-au ridicat la 8,3 mil. EUR (6,4 mil. EUR).

Taxa pe participatiile minoritare a crescut la 322,7 mil. EUR (285,8 mil. EUR), pe fondul unor rezultate semnificativ mai bune ale bancilor de economii. Rezultatul net atribuibil proprietarilor societatii mama s-a ridicat la 1.223,0 mil. EUR (-0,4%; 1.228,3 mil. EUR).

Capitalul total excluzand elementele de capital suplimentar de nivel 1 (AT1) a crescut la 18,6 mld. EUR (31 decembrie 2018: 17,9 mld. EUR). Dupa aplicarea deducerilor si filtrelor conform cadrului de reglementare CRR, capitalul comun de rang 1 (CET1, final) s-a situat la 15,9 mld. EUR (15,5 mld. EUR). Fondurile proprii totale (final) s-au situat la 21,5 mld. EUR (20,9 mld. EUR). Profitul interimar aferent primului semestru este inclus in cifrele de mai sus, insa profitul aferent trimestrului al treilea nu este inclus. Activele totale ponderate la risc (inclusiv riscurile de credit, de piata si operationale, CRR, final) au crescut la 121,4 mld. EUR (115,4 mld. EUR). Capitalul comun de rang 1 (CET1, final) s-a situat la 13,1% (13,5%), iar indicele de capital total la 17,7% (18,1%).

Activele totale au crescut la 252,1 mld. EUR (236,8 mld. EUR). Numerarul si echivalentele de numerar au scazut la 15,6 mld. EUR (17,5 mld. EUR), in timp ce creditele si avansurile catre institutiile de credit s-au majorat la 25,2 mld. EUR (19,1 mld. EUR). Portofoliul net de credite si avansuri catre clienti a crescut la 157,8 mld. EUR (+5,7%; 149,3 mld. EUR). In privinta pasivelor, depozitele de la banci s-au majorat la 19,9 mld. EUR (17,7 mld. EUR), iar depozitele de la clienti au continuat sa creasca – mai ales in Republica Ceha si Austria – si au ajuns la 172,5 mld. EUR (+6,1%; 162,6 mld. EUR). Raportul credite/depozite s-a situat la 91,5% (91,8%).

PERSPECTIVE

Contextul operational se anunta favorabil expansiunii creditarii. Estimarile privind cresterea reala a PIB in 2019 se situeaza in jur de 3-4% pentru toate pietele principale ale Erste din Europa Centrala si de Est, si de circa 2% pentru Austria. Cresterea reala a PIB ar urma sa fie sustinuta in principal de cererea interna solida, in timp ce majorarea salariilor si scaderea ratei somajului ar trebui sa sprijine activitatea economica din ECE. Este de asteptat ca disciplina fiscala sa se mentina la nivelul intregii regiuni.

Perspective de business

Erste Group are ca obiectiv in 2019 o rata a capitalului tangibil (ROTE) de peste 11% (pe baza capitalului tangibil mediu in 2019). Ipotezele de baza sunt: veniturile sa creasca mai mult decat cheltuielile (presupunand o crestere de peste 5% a portofoliului net de credite), costuri de risc mai mari, dar in continuare la minime istorice (pana la 10 puncte de baza), rata de impozitare estimata sa ramana sub 20%.

Riscuri privind perspectivele. Impactul privind evolutia ratelor de dobanda alta decat cea estimata; riscurile politice sau masurile de reglementare impotriva bancilor; riscurile geopolitice si cele economice globale.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)