Erste Group raporteaza un profit net de 262,2 mil. euro dupa o performanta solida in primul trimestru 2017.

„Am avut un inceput bun de an, iar profitul net de 262 milioane de euro din primul trimestru demonstreaza acest lucru. Performanta a fost sustinuta si de mediul macroeconomic sanatos din Europa Centrala si de Est si de mentinerea tendintelor pozitive de anul trecut: volumul creditelor a crescut intr-un ritm stabil in special in segmentul de retail, costurile de risc sunt in continuare la minime istorice, calitatea activelor a ramas foarte buna, cu o rata a creditelor neperformante de sub cinci procente. Astfel, am putut mentine un nivel ridicat de capitalizare, cu un indice al capitalului comun de rang 1 (Basel 3 implementat partial) de 13 procente.

Baza noastra de costuri a crescut in primul trimestru. Aceasta evolutie a fost partial generata de cheltuielile necesare pentru indeplinirea cerintelor de reglementare, si in principal de investitiile pentru extinderea in continuare a serviciilor pe care le putem oferi digital clientilor nostri – un domeniu in care deja suntem frecvent considerati deschizatori de drumuri in industria bancara din Europa.

 Ne bucura faptul ca performantele noastre au fost recent confirmate de agentiile de rating, Standard & Poor’s si Fitch imbunatatind calificativele noastre de rating pe termen lung la A- (cu perspectiva pozitiva) si respectiv A- (cu perspectiva stabila). Tendintele de la nivelul Grupului se regasesc si in plan local: toate subsidiarele noastre au avut un prim trimestru profitabil in 2017”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG.

Sumar al exercitiului financiar

In raportul preliminar al administratorilor, rezultatele financiare din perioada ianuarie-martie 2017 sunt comparate cu cele din perioada ianuarie-martie 2016, iar pozitiile din bilantul contabil la 31 martie 2017 cu cele din bilantul la 31 decembrie 2016.

 

Venitul net din dobanzi s-a diminuat la 1.051,3 milioane de euro (-3,7%; T1 2016: 1.092,2 milioane de euro) in pofida cresterii activitatii de creditare, in principal din cauza veniturilor mai mici din dobanzi aferente portofoliului de obligatiuni guvernamentale si pe fondul unui efect de „unwinding” (actualizare a fluxurilor de numerar aferenta activelor depreciate) mai redus.

Venitul net din taxe si comisioane a crescut la 457,7 milioane de euro (+3,3%; T1 2016: 443,1 milioane de euro). Veniturile din operatiuni cu valori mobiliare si din administrarea activelor au crescut, in timp ce veniturile din activitatea de creditare s-au diminuat.

Venitul net din tranzactionare s-a redus la 48,6 milioane de euro (-5,1%; T1 2016: 51,2 milioane de euro).

Venitul operational a fost aproape stabil la 1.617,5 milioane de euro (-0,7%; T1 2016: 1.629,3 milioane de euro).

Cheltuielile administrative generale au crescut la 1.018,3 milioane de euro (+0,9%; T1 2016: 1.008,8 milioane de euro), in principal din cauza majorarii cheltuielilor de personal la 571,7 milioane de euro (+1,1%; T1 2016: 565,4 milioane de euro). Acest indicator include inregistrarea platii in avans a majoritatii contributiilor anuale pentru schemele de garantare a depozitelor, in valoare totala de 64,7 milioane de euro (2016: 71,7 milioane de euro). In consecinta, profitul operational s-a diminuat la 599,2 milioane de euro (-3,4%; T1 2016: 620,5 milioane de euro). Raportul cost/venit s-a situat la 63,0% (T1 2016: 61,9%).

 

Costurile nete cu provizioanele aferente activelor financiare depreciate au ramas in apropierea minimelor istorice, la 65,8 milioane de euro, respectiv 19 puncte de baza in raport cu nivelul mediu al creditelor brute catre clienti (T1 2016: 56,4 milioane euro, respectiv 17 puncte de baza). Rata creditelor neperformante s-a mentinut la 4,9% (31 decembrie 2016: 4,9%). Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a scazut usor la 67,6% (31 decembrie 2016: 69,1%).

 

Pozitia „alte rezultate operationale” s-a situat la -127,1 milioane de euro (T1 2016: -139,5 milioane de euro), incluzand contributiile anuale la fondurile de rezolutie in valoare de 77,5 milioane de euro (T1 2016: 64,7 milioane de euro). Taxele pe operatiunile bancare si financiare au insumat 35,8 milioane de euro (T1 2016: 62,8 milioane de euro). Aceasta scadere s-a datorat in principal reducerii semnificative a taxei bancare din Austria, la 5,6 milioane de euro (T1 2016: 29,5 milioane de euro), dupa o plata extraordinara aferenta acestei taxe efectuata in trimestrul al patrulea din 2016. In Ungaria, taxele pe operatiuni bancare s-au diminuat la 23,6 milioane de euro (T1 2016: 26,9 milioane de euro), in timp ce in Slovacia s-au ridicat la 6,6 milioane de euro (T1 2016: 6,2 milioane de euro).

 

Taxa pe participatiile minoritare a crescut la 76,8 milioane de euro (+60,6%; T1 2016: 47,8 milioane de euro), pe fondul cresterii contributiilor la profit ale bancilor de economii. Rezultatul net atribuibil proprietarilor societatii mama s-a diminuat la 262,2 milioane de euro (-4,6%; T1 2016: 274,7 milioane de euro).

 

Capitalul total excluzand elementele de capital suplimentar de nivel 1 (AT1) a crescut la 16,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 16,1 miliarde de euro). Dupa aplicarea deducerilor si filtrelor conform cadrului de reglementare CRR, capitalul comun de rang 1 (CET1, Basel 3 implementat partial) s-a redus la 13,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 13,6 miliarde de euro). Fondurile proprii totale (Basel 3 implementat partial) s-au majorat la 19,0 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 18,8 miliarde de euro). Profitul preliminar din primul trimestru nu a fost inclus in calcul, dar costurile de risc aferente perioadei au fost deduse. Riscul total (activele ponderate la risc, inclusiv riscurile de credit, de piata si operationale; Basel 3 implementat partial) a crescut la 103,6 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 101,8 miliarde de euro). Capitalul comun de rang 1 (CET1, Basel 3 implementat partial) s-a situat la 13,0% (31 decembrie 2016: 13,4%), iar indicele de capital total (Basel 3 implementat partial) la 18,4% (31 decembrie 2016: 18,5%).

 

Activele totale au crescut la 222,8 miliarde de euro (+7,0%; 31 decembrie 2016: 208,2 miliarde de euro), pe fondul majorarii pozitiei „numerar si echivalente de numerar” la 24,7 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 18,4 miliarde de euro) si cresterii creditelor si avansurilor catre institutiile de credit (valoare neta) la 10,4 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 3,5 miliarde de euro). Portofoliul net de credite si avansuri catre clienti a crescut la 133,0 miliarde de euro (+1,8%; 31 decembrie 2016: 130,7 miliarde de euro). In privinta pasivelor, depozitele de la banci s-au majorat la 22,9 miliarde de euro (31 decembrie 2016: 14,6 miliarde de euro), iar depozitele de la clienti au continuat sa creasca – mai ales in Cehia si Austria – si au ajuns la 144,7 miliarde de euro (+4,9%; 31 decembrie 2016: 138,0 miliarde de euro). Rata credite/depozite s-a situat la 91,9% (31 decembrie 2016: 94,7%).

 

PERSPECTIVE 2017

Contextul operational se anunta favorabil expansiunii creditarii. Estimarile privind cresterea reala a PIB in 2017 se situeaza intre 1,5% si 4,5% pentru toate pietele principale din Europa Centrala si de Est, inclusiv Austria. Cresterea reala a PIB este generata in principal de cererea interna solida, in timp ce majorarea salariilor si scaderea ratei somajului ar trebui sa sprijine activitatea economica din ECE. Este de asteptat ca disciplina fiscala sa se mentina la nivelul intregii regiuni.

Perspective de business. Erste Group are ca obiectiv o rata a capitalului tangibil (ROTE) de peste 10% (pe baza capitalului tangibil mediu in 2017). Ipotezele de baza sunt: venituri in stagnare in cel mai bun caz (presupunand o crestere de peste 5% a portofoliului net de credite); crestere de 1-2% a costurilor generate de cerintele de reglementare si de proiectele de digitalizare; cresterea costurilor de risc, desi acestea vor continua sa fie la minime istorice; evolutie pozitiva a pozitiei „alte rezultate operationale” pe fondul scaderii taxei bancare in Austria.

Riscuri privind perspectivele. Impactul politicilor monetare expansioniste ale bancilor centrale inclusiv dobanzile negative; riscurile politice precum cele legate de alegerile care au loc in economiile cheie ale UE, riscurile geopolitice si cele economice globale; initiativele de protectie a consumatorilor.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)