Cursul de referinta anuntat de BNR a atins joi un nou maxim istoric, de 4,4662 lei/euro, intr-o piata in care cotatiile au urcat pana la un nivel record de 4,4715 lei/euro, insa apoi deprecierea s-a temperat, iar dealerii nu exclud interventiile indirecte ale bancii centrale. Precedentul record, de 4,4587 lei/euro, a fost atins miercuri.

Cursul leului fata de euro a depasit record dupa record de la inceputul lunii mai, depreciindu-se cu 1,57%, initial din cauza turbulentelor de pe scena politica locala, la care s-au adaugat temerile privind soliditatea zonei euro. Astfel, de la inceputul anului, leul a scazut cu 3,39% in raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.

Totodata, pentru dolar cursul a urcat cu 2,66 bani, la 3,5538 unitati, reprezentand cel mai ridicat nivel incepand cu 30 iunie 2010. La acea data, referinta s-a situat la 3,5617 lei/dolar. Pentru francul elvetian, cotatia a crescut la 3,7195 lei/franc, un nou nivel maxim incepand cu 5 septembrie 2011. La inceputul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Valutele din regiune si bursele europene afiseaza cresteri, recuperand astfel o parte din deprecierea puternica de miercuri, insa temerile privind posibila iesire a Greciei din zona euro limiteaza castigurile. Summit-ul informal de miercuri al liderilor UE nu a adus masuri concrete privind planurile de rezolvare a crizei datoriilor de stat.

Primele operatiuni de joi pe piata locala au fost realizate la 4,4660 – 4,4690 lei/euro, cu 0,45 – 0,65 bani peste ultimele cotatii de miercuri de pe piata interbancara locala, iar in prima parte a zilei cursul a atins un nou record pe piata interbancara, de 4,4715 lei/euro. Ulterior, cotatiile au coborat sub 4,47 lei/euro, iar media cotatiilor din intervalul de timp 12:45 – 13:00, cand BNR stabileste cursul de referinta, a fost de 4,4688 lei/euro.

“Volumele transferate au fost mai reduse decat cele din sesiunea precedenta, iar presiunea la cumparare de euro a scazut de asemenea, astfel ca este greu sa ne dam seama daca BNR a intervenit sau nu si in aceasta sesiune”, a spus dealerul unei banci. Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a afirmat miercuri ca deprecierea leului este cauzata de “vestile rele” din zona euro, iar in aceste conditii eforturile de temperare din parte bancilor centrale sunt limitate, desi BNR foloseste instrumentarul adecvat si leul manifesta in continuare rezistenta cea mai solida.

Bancile comerciale au afisat joi dobanzi de 4,82% – 5,31% pe an pentru plasamentele cu scadenta la o zi, in crestere semnificativa fata de cele de miercuri, de 1,09% – 1,59% pe an. Cresterea a fost determinata de faptul ca joi a inceput o noua perioada in care bancile trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR. Dobanzile pentru sumele plasate pe termen de o saptamana au avansat nesemnificativ, la 4,83% – 5,33% pe an, de la nivelurile de 4,79% – 5,29% pe an. Totodata, dobanzile pentru plasamente cu scadenta mai mare sunt in continuare apropiate de rata dobanzii de politica monetara a BNR de 5,25% pe an.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)