Optimismul nu este o caracteristica a mediului de afaceri in aceasta perioada. Nu mai este, de fapt, de foarte multa vreme. Totusi, alternativa nu inseamna acceptarea starii de fapt pana cand trece furtuna. Unii manageri au ales varianta incercarii a cat mai multor alternative in idea ca ceva o sa iasa pana la urma. Consecinta: resurse (timp, bani, energie) cheltuite fara a ajunge la rezultatul dorit.

O alta abordare ar fi cea opusa: reducere pana la esential si focus pe rezultat. Promovarea afacerii este un exemplu de activitate in care reducerea pana la esential da rezultate imediate. Acest lucru inseamna concentrarea pe promovarea afacerii prin relationarea directa, personala, cu potentiali parteneri de afaceri. Exista companii care au inteles asta si aleg sa obtina mai mult, cu resurse mai putine. In Bucuresti, pe 11 si 12 iunie, peste 200 de companii din Grecia, Ungaria, Moldova, Polonia, Romania, Rusia si Turcia care opereaza in domenii ca produse alimentare si bauturi, materiale de constructii, materiale plastice, produse chimice, produse farmaceutice si cosmetice vin la evenimentul “GO International” de la Hotel Marriott, un eveniment care se inscrie in acesta noua abordare minimalista.

“Go International” este un program inovativ de cooperare comerciala multilaterala initiat de grupul Eurobank EFG impreuna cu importante asociatii comerciale elene, cu scopul de a crea o retea puternica si cuprinzatoare de contacte pentru promovarea comertului in regiunea extinsa sud-est europeana. Companiile participante au avut posibilitatea de a isi alege tipul si numele companiilor cu care doresc sa se intalneasca, astfel ca prin intalnirile bilaterale prestabilite vor fi puse bazele unor noi contacte de afaceri si acorduri comerciale importante. Conceptul evenimentului “Go International” s-a dovedit a fi unul de succes in Cipru si Serbia, unde au avut loc peste 2.800 de intalniri bilaterale.

Ioan Tomele, Managerul Tiger Amira spune ca “in activitatea de retail si distributie conteaza seriozitatea si calitatea serviciilor. Succesul TIGER AMIRA se bazeaza pe asta. La “Go International” am ocazia sa intalnesc oameni noi intr-un sistem organizat in detaliu. Stiu cu cine ma intalnesc, la ce ora si cat dureaza intalnirea. Avem nevoie de cat mai multe evenimente de acest tip. Timpul inseamna bani, mai ales in criza”.

Un alt participant, Razvan Duta, managerul firmei Saff Trading, pune accent pe dezvoltarea regionala: “Saff Trading este o forta in distributia de produse alimentare, atingem sute de puncte de vanzare si sute de mii de consumatori. Particip la “Go International” pentru ca pot sa imi dezvolt afacerea prin stabilirea de contacte noi in tarile din aceasta regiune”.

Si pentru companiile din afara Romaniei, evenimentul din 11 si 12 Iunie inseamna resurse de timp si bani utilizate cum trebuie. “Energia regenerabila este o prioritate pentru Romania si la Bucuresti am ocazia sa intalnesc firme locale de top in acest domeniu”, spune Karabelas Alkis, Managerul responsabil cu dezvoltarea afacerii de la firma DIMOULAS din Grecia. Pantru Konstantinos Palatianas, presedintele companiei PALAPLAST din Grecia, specializata in tubulatura din plastic, prezenta la Bucuresti, la evenimentul “Go International” este legata de planificarea destinatiei si de viziunea pe temen lung: “in industria noastra nu te poti opri pur si simplu. Si noi simtim ca toata lumea dificultatile contextului actual, insa pentru un producator de tubulatura din plastic si sisteme de irigatii, a privi constant in viitor este la fel de important precum asigurarea calitatii produselor”.

Atunci cand promovarea afacerii este facuta prin reducere la esential si focus pe rezultat, mai putin poate insemna mai mult. Este adevarat ca optimismul nu este o caracteristica a mediului de afaceri in aceasta perioada, insa locul lui a fost luat de pragmantism si determinare. O schimbare binevenita de paradigma care incepe sa dea rezultate.

In cadrul acestui eveniment comercial, la sfarsitul primei zile, pe 11 iunie, va avea loc un Forum de Afaceri cu tema “Grecia – Romania: La Confluenta Sinergiilor Comerciale Regionale”. Oficiali ai Guvernelor Romaniei si Greciei, Asociatii Financiare si de Afaceri din Romania, precum si reprezentanti ai tarilor participante la evenimentul “GO INTERNATIONAL” se vor intalni si vor discuta despre provocarile si prioritatile comertului regional si despre rolul important pe care il pot juca Romania si Grecia. Forumul va fi onorat de prezenta domnului Lucian Isar (Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Guvernul Romaniei), a domnului Constantine A. Papadopoulos (Secretar General pentru Relatii Economice Internationale si Cooperare in vederea Dezvoltarii, Ministerul Afacerilor Externe, Republica Elena), a domnului Florin Pogonaru (Presedinte, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania –  AOAR), a doamnei Ana Maria Mihaescu (Seful Misiunii Corporatiei Financiare Internationale in Romania – IFC), a domnului Stavros Ioannou (Director General Operatiuni, Tehnologie si Organizare la nivel de Grup si Director General Interimar pentru Activitatile Internationale, Eurobank EFG), a domnului Mihai Bogza (Presedinte Consiliu de Administratie, Bancpost) si a domnului Alkiviadis Kalabokis (Presedinte, Asociatia Exportatorilor din Creta).

***

“Go International” este o initiativa pusa in practica de grupul financiar-bancar Eurobank EFG in cooperare cu cele mai importante trei asociatii de export din Grecia, si anume Asociatia Panelena a Exportatorilor, Asociatia Elena pentru Afaceri Internationale si Asociatia Exportatorilor din Creta. Programul este organizat sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe al Greciei si este sustinut de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, precum si de Camera de Comert si Industrie Eleno-Romana. Partenerii media ai evenimentului sunt The Money Channel, Capital si Naftemporiki.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)