EximBank a asigurat finantarea pentru noua fabrica a Romcab – unul dintre cei mai mari producatori din Romania de cabluri si conductori electrici, inaugurata la finele saptamanii trecute  in localitatea Acatari, judetul Mures, in cadrul unui proiect co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.

”Istoricul parteneriatului pe care EximBank il are cu Romcab nu este unul foarte lung – colaboram efectiv din 2011, dar pot spune ca este unul foarte solid. Pentru noi, proiectului de la Acatari, are o semnificatie aparte pentru ca ne-a permis sa sustinem o companie care a demonstrat capacitatea de a genera idei cu efect atat la nivelul activitatii sale, cat si pe orizontala prin crearea de noi locuri de munca si stimularea activitatii altor companii aflate pe lantul economic. Prin acordarea unui mix de produse in valoare de circa 200 de milioane de lei, am reusit sa contribuim nu numai la dezvoltarea companiei si a zonei, ci si la atragerea de fonduri europene. incercam sa avem in portofoliu cat mai multe parteneriate de acest gen care sa genereze o relatie de tip win-win cu mediul de afaceri si cred ca am facut progrese semnificative in acest sens”, a spus Ionut Costea, presedintele EximBank la inaugurarea unitatii de productie.

Romcab este unul dintre cei mai mari producatori de cabluri si conductori electrici din Romania, mai mult de 40% din productie fiind directionata la export. Istoria Romcab incepe in urma cu 15 ani, dar experienta pe care o are in spate a fost acumulata timp de mai bine de 50 de ani. Societatea, asa cum o stim astazi, s-a nascut din divizarea Electromures si privatizarea care a avut loc in 1999.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.

Banca a inregistrat o crestere a expunerii fata de clientii nebancari cu circa 700 de milioane de euro in conditiile dificile ale crizei si a obtinut un profit de peste 455 milioane de lei. Strategia EximBank pentru urmatorii patru ani vizeaza dezvoltarea retelei teritoriale si dublarea numarului de clienti, astfel incat institutia financiara sa mentina tendinta de crestere accentuata pe care a urmat-o in ultimii trei ani.
Companiile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct unitatilor teritoriale ale bancii din Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Timisoara, Buzau, Oradea, Deva, Iasi si Sibiu. De asemenea, operatorii economici pot obtine informatii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank. ro.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)