Ritmul cel mai mare de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite a fost deja înregistrat, iar structura acestora este echilibrată, respectiv o treime pentru trei luni, o treime pentru şase luni şi o treime pentru nouă luni, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

“Procesul se desfăşoară fără probleme. Au fost făcute clarificări şi totul funcţionează. În acest moment cred că suntem pe un platou, în sensul că s-a înregistrat până acum numărul cel mai mare de solicitări şi vor continua să se înregistreze, dar nu în ritmul de până acum. Ritmul cel mai mare a fost deja înregistrat. Psihologic, cei mai mulţi oameni au venit când s-a anunţat. În rest, vin cei care pe parcurs decid totuşi să apeleze. Dar e o veste foarte bună structura cererilor. Nu sunt toate cererile pentru nouă luni. Sunt împărţite echilibrat: o treime până la trei luni, o treime până la şase şi o treime până la nouă luni. Acesta înseamnă că s-au gândit şi au calculat, deci nu au apelat numai perioada maximă ca şi cum ar fi fost ofertă”, a spus Florin Dănescu.

Băncile din România au soluţionat peste 175.000 cereri de amânare a ratelor si potrivit ARB aceste date includ atât soluţiile individuale ale băncilor, cât şi cele realizate în baza ordonanţei OUG 37/2020.

ARB nu are date referitoare la cererile respinse, mai spune Florin Dănescu.

“Este evident ca decizia de amânare a ratelor este la clienţi. Dacă aceştia declară că sunt afectaţi direct sau indirect de Covid-19 şi completează corect solicitarea de amânare a ratelor nu pot primi decât un singur răspuns – aprobarea”, a mai spus Florin Dănescu.

Băncile din România au soluţionat peste 65% (175.000) din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, restul solicitărilor fiind în curs de procesare, a anunţat, vineri, Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)