Ordonanţa 19 a realizat o naţionalizare a managementului industriei bancare, iar managerii au primit ţinte economice precum în perioada comunistă, a declarat, joi, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, citat de Agerpres.

“Nouă, industriei bancare din România, şi este o chestiune de timp ca să treacă la celelalte industrii, şi tot vorbim cu celelalte industrii “vă vine rândul”, “vă vine rândul”, tocmai ni s-au impus ţinte economice, ca în comunism. Vă mai amintiţi? Industriei bancare din României, vă anunţ respectuos, i s-a cerut prin această ordonanţă să crească anual cu 8% creditarea şi să scadă cu 8% marja. Cum au spus ei este o naţionalizare a managementului industriei bancare, ca să spun aşa. Managerii din industria bancară au ţinte clare date din afara lor de către statul în a cărui ţară au investit până acum. Managementul este într-o bună măsură confiscat şi ţi se pun ţinte: creşte cu 8% pe an indiferent dacă se apropie vreo criză, recesiune, şi devine prociclică creşterea, periculoasă pentru întreaga economie. Ce facem cu politica monetară în care creditarea trebuie să crească şi să scadă în funcţie de evoluţiile pieţei, în funcţie de ciclurile economice?”, a spus Florin Dănescu, la conferinţa “Banking 365: Banca Viitorului”, organizată de Oxygen Events.

El a explicat că, dacă se păstrează un asemenea ritm de creştere, am putea fi primii în următorii ani în Europa, dar se pune întrebarea dacă este realistă creşterea. Efectul va fi unul puternic negativ, motiv pentru care ordonanţa ar trebui eliminată imediat cât se mai poate salva ceva.

Dănescu a afirmat că din 2014 au fost date peste 50 de legi care au afectat sectorul bancar, dar taxa pe active rămâne în prezent principala piedică, frână, blocaj, a creditării în România, a finanţării României.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi “taxă pe lăcomie”. Ulterior, în luna mai a acestui an a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, conform datelor anunţate joi de Banca Naţională a României (BNR).

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)