FNGCIMM si-a continuat trendul ascendent de dezvoltare si in anul 2012, devenit an de referinta, caracterizat prin atingerea celor mai ridicate niveluri ale indicatorilor de performanta, atat din perspectiva volumului de garantii acordate, a numarului de IMM-uri si a locurilor de munca sustinute, cat si de obtinerea celui mai ridicat nivel al profitului din intreaga activitate a Fondului.
“Adaptarea flexibila a capacitatii de garantare la nivelul unor cerinte diversificate ale sectorului IMM, optimizarea structurilor si proceselor interne, buna conlucrare cu institutiile guvernamentale si cu principalele institutii financiare partenere au reprezentat masura maturitatii si soliditatii FNGCIMM intr-un mediu economic inca ostil si impredictibil”, au declarat reprezentantii FNGCIMM.

Din punct de vedere valoric, volumul garantiilor acordate in anul 2012, a crescut cu peste 37%, de la un nivel de cca. 512 mil EUR in 2011 la aprox. 703 mil EUR in anul 2012. Pe langa activitatea propriu-zisa, FNGCIMM a derulat, in numele si contul statului, si o serie de programe guvernamentale (neincluzand Programul Prima Casa), a caror valoare s-a situat, in anul 2012, la un nivel de cca. 176 mil EUR.

Comparatia anilor 2012 si 2011, din perspectiva numarului de IMM-uri beneficiare de garantii, a indicat o crestere de cca. 12%, respectiv la cca. 11,000 de IMM-uri garantate in anul 2012, dovada si a gradului ridicat de penetrare si de cunoastere a activitatii Fondului de catre mediul de afaceri din Romania.

O adiționalitate puternica, pe baza careia se apreciaza performanța fondurilor de garantare, atât la nivel european, in cadrul AECM (Asociatia Europeana a Fondurilor Mutuale), cat si la nivel mondial, este reprezentata de numarul de locuri de munca susținute pe seama garanțiilor emise. Numai in anul 2012, Fondul a sustinut, indirect, un numar de circa 145,000 de locuri de munca.

“Gestiunea corecta si prudenta a activitatii FNGCIMM a permis ca, pe fondul unei deteriorari a calitatii creditului neguvernamental in decursul anului 2012, sa diminuam volumul platilor efectuate in baza intrarii in default a creditelor garantate de catre Fond si, ceea ce este mai important, sa generam un profit net de cca. 27 mil lei, cel mai ridicat nivel din intreaga activitate a institutiei” au mai adaugat reprezentatii FNGCIMM .

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)