”Suntem deschiși și pregătiți să acomodăm orice tip de operațiuni, pe toate piețele pe care suntem prezenți, de la cele mai uzuale până la cele mai complicate – fie că este vorba despre factoring, credite structurate, sindicalizări sau intermedieri de oferte publice inițiale”, a precizat François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale, în cadrul unei opinii despre perspectivele anului 2020, realizată la invitația publicației online www.bankingnews.ro.

În opinia sa, ”de câțiva ani, industria bancară se schimbă într-un ritm foarte susținut, ceea ce reprezintă, în egală măsură, o amenințare, dar și o oportunitate”.

Șeful BRD Groupe Société Générale consideră că acum, poate pentru prima oară în istoria băncilor, acestea sunt sub presiune din mai multe direcții. ”Se confruntă cu actori noi, din afara sistemului, care sunt dinamici și inovatori. Apoi, sunt provocate de clienții înșiși, și mai ales de noua generație de clienți pasionați și pricepuți la tehnologie, care cer produse și servicii de ultimă oră”, a subliniat François Bloch.

În acest context, în 2020, BRD va accentul pe client. ”Acum doi ani am început câteva proiecte menite să susțină transformarea digitală a BRD. Digital Hub-ul nostru, împreună cu echipele din Business Solutions Center – ul BRD, vor livra în acest an o nouă platformă omni-channel și câteva alte evoluții tehnice care vor susține atât diversele business lines-uri ale băncii, cât și îmbunățățirea părții de customer experience”, a explicat bancherul.

François Bloch a mai susținut că, în general, viziunea sa este optimistă, și că are toate motivele să creadă că instituția de credit își va îndeplini obiectivele. ”Banca noastră va continua să finanțeze economia românească și nevoile persoanelor fizice. În absența unor evenimente externe care să perturbe economia și piețele, ritmul de creștere a volumelor de creditare va evolua în ton cu fundamentele macroeconomice”, a mai menționat domnia sa.

Pe de altă parte, François Bloch și-a exprimat speranța că, din punctul de vedere al cadrului reglementar, 2020 va fi mai puțin complicat decât 2019, când OUG 114, care a instituit taxa pe activele bancare, a determinat modificarea sau amânarea unor planuri de afaceri sau investiții.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)