Sindicatul salariaților Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a transmis Guvernului o scrisoare deschisă în care, în numele unui grup de 100 de angajați din totalul celor circa 160, solicită demisia președintelui – director general al instituției, Silvia Ciornei.

”Ați dat dovadă de incapacitate în organizarea activității și v-ați concentrat doar pe așa zisa eficientizare prin reducerea costurilor, scăpând din vedere faptul că, la fiecare sută de mii economisită prin scăderea cheltuielilor, veniturile s-au diminuat cu mai mult de 400 sute de mii.

Nu numai că nu ați adus vreo soluție viabilă în acesști ani, dar proasta dumneavoastră gestionare a afectat și programul Prima Casă, la implementarea și dezvoltarea căruia nu ați contribuit cu nimic și care a mers bine până la numirea dumneavoastră  la conducere, dar a cărui continuitate este acum periclitatp de inconsistența și inconsecvența deciziilor dumneavoastră.

Noi, cei 100 de salariați cu experiență, pe care dumneavoastră acum îi desconsiderați și hărțuiți am contribuit la lansarea și implementarea celui mai de succes program guvernamental – Programul Prima Casă, pe care dumneavoastră acum îl distrugeți.”, se precizează în documentul asumat de Sindicatul Garantare.

Angajații FNGCIMM spun că băncile ”ne-au întors spatele de când dumneavoastră ați preluat conducerea”, reducând semnificativ colaborarea cu instituția de garantare a statului.

”În unele cazuri nu se mai solicită garanția FNGCIMM nici măcar la prelungirea creditelor acordate inițial cu garanția statului”, subliniază sindicatul.

În opinia salariaților FNGCIMM, instituția are nevoie de un conducător care să fir capabil să își asume răspunderea.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)