Grupul Garanti România, care reunește Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a avut, în primele șase luni ale anului, cel mai bun semestru al său în România, pe fondul managementului eficient al portofoliului de credite și eficienței operaționale, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Astfel, în perioada ianuarie – iunie, Grupul Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 98 milioane lei, cu aproximativ 25% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, și o creștere de 4,5% a volumului total al activelor care, în prezent, depășește 12,1 miliarde lei. Totodată, în primele șase luni ale anului, Grupul a înregistrat venituri nete consolidate de 263,2 milioane lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat în primul semestru un profit net de 77,6 milioane lei, reprezentând un avans de peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Strategia băncii de a dezvolta un portofoliu sănătos și echilibrat a determinat un volum total de credite de 7,19 miliarde lei, precum și o creștere, de la an la an, de aproximativ 5% a volumului depozitelor, ajungând la 8,19 miliarde lei, la finalul lunii iunie. Depozitele au continuat ascensiunea demarată încă de la începutul anului, evoluția continuând să se datoreze, cu preponderență, segmentelor Retail și IMM. Comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, depozitele persoanelor fizice au crescut cu 61%, în timp ce ale IMM-urilor au avansat cu aproape 38%.

Indicatorii de risc ai Garanti Bank sunt la un nivel confortabil. Banca este în continuare bine capitalizată, având o lichiditate adecvată și un cost scăzut al riscului, ceea ce reflectă modelul de business sănătos și solid.

“Strategia noastră eficientă și riguroasă a determinat performanțe foarte bune în prima jumătate a anului. Suntem în linie cu obiectivele propuse pentru 2019 și avem toate premisele să înregistrăm rezultate excelente până la finalul anului. Avem un angajament pe termen lung pe piața din România și vom continua să aducem plus valoare în viețile clienților noștri, în evoluția industriei financiare și a economiei locale per ansamblu”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO al Grupului Garanti România.
Cele două instituții financiare nebancare ale Grupului, cu activități în leasing și credite de consum, au înregistrat, la rândul lor, profit net cumulat de 20,3 milioane lei , în primul semestru al anului 2019.

Grupul Garanti România este deținut de către Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul semestru din 2019, Garanti BBVA a înregistrat un venit net consolidat de 3,67 miliarde lire turcești (560,42 milioane euro) și active de 422,28 miliarde lire turcești (64,48 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite cash și non-cash în valoare de 316,12 miliarde lire turcești (48,27 miliarde euro). Garanti BBVA deservește peste 17 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA. În primele șase luni din 2019, BBVA a înregistrat un profit net atribuibil de 2,44 miliarde euro.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)