Guvernul grec intenţionează să trimită vineri în Parlament un proiect de lege care să îi protejeze pe debitori de procedurile de executare silită a caselor, a declarat o miercuri pentru Reuters un oficial guvernamental, care a adăugat că Executivul de la Atena nu a reuşit încă să ajungă la un acord cu creditorii săi internaţionali cu privire la termenii noii legi, potrivit Agerpres.

Disputele cu privire la regulile care se aplică creditelor în care a fost depusă ca garanţie locuinţa principală a debitorului au dus la amânarea eliberării unor împrumuturi în valoare de aproximativ un miliard de euro din partea creditorilor internaţionali ai Greciei, printre care se numără Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană. Creditorii internaţionali, care monitorizează în continuare progresele Greciei chiar dacă ţara a ieşit din programul de asistenţă, vor termeni mai stricţi decât cei propuşi de oficialii de la Atena.

“Discuţiile între Guvern şi instituţiile de supervizare cu privire la clarificarea aspectelor tehnice vor continua până vineri”, a declarat oficialul guvernamental, fără a clarifica dacă Executivul de la Atena va trimite proiectul de lege chiar dacă nu va obţine acordul creditorilor internaţionali.

Subiectul ar urma să fie discutat lunea viitoare la întâlnirea adjuncţilor miniştrilor de Finanţe din zona euro. Un reprezentant al Comisiei Europene s-a declarat optimist că se va putea ajunge la un acord înainte de următoarea reuniune a Eurogrupului din 5 aprilie.

Grecia lucrează la un nou cadru legislativ care să succeadă unei legi care îi protejează pe debitori de procedurile de executare silită a caselor, în ideea de a accelera procesul de curăţare a creditelor neperformante care afectează sectorul bancar. Ultimul dezacord cu creditorii internaţionali se referă la sfera de aplicare a noului cadru legislativ, inclusiv a plafoanele pentru valoarea de piaţă a locuinţei principale, criteriile privind veniturile necesare pentru a te califica pentru protecţie şi includerea creditelor acordate micilor companii.

Un bancher a declarat miercuri pentru Reuters că discuţiile au ajuns în impas. Grecia ar dori să includă în noua schemă un portofoliu de credite neperformante în valoare de 11 miliarde euro, în timp ce creditorii ar dori o sumă de maxim la 6-7 miliarde euro.

Creditele neperformante reprezintă 45% din portofoliul total al băncilor greceşti. Autorităţile de la Atena au promis că vor lua măsuri pentru a reduce nivelul creditelor neperformante cu o treime până la finele lui 2019.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)