In pofida conditiilor de piata dificile, Grupul Gothaer a incheiat anul 2013 cu o
crestere de 3,3%. Atat subsidiara din Romania, cat si cea din Polonia, au inregistrat o evolutie pozitiva semnificativa, plasandu-se pe locurile 12, respectiv 11, in pietele pe care activeaza.

In cadrul unei conferinte de presa organizate ieri, 8 iulie, la Köln, grupul Gothaer a anuntat ca, in pofida conditiilor de piata dificile, a inregistrat in 2013 o crestere a primelor brute subscrise de 3,3%, ajungand astfel la peste 4,233 miliarde de euro. Aceasta crestere se situeaza peste nivelul celei inregistrate de piata germana (de 3%). La aceasta evolutieau contribuit segmentele asigurarilor de tip property si de accidente, cu o crestere de 6% si segmentul asigurarilor de viata, cu o crestere de 3,5%. Segmentul asigurarilor de sanatate a inregistrat o scadere de 2,8%.

Profitul grupului s-a mentinut la nivelul anului 2012 (107 milioane de euro) iar capitalul acestuia a fost majorat cu 4,5 procente, pana la 1,519 miliarde de euro.

Pe plan international, cele doua subsidiare ale grupului (Romania si Polonia) inregistreaza o evolutie pozitiva. Grupul Gothaer a intrat in 2012 pe piata din Romania si a devenit anul acesta actionar unic al Gothaer Asigurari Reasigurari, compania convingand grupul ca merita intreaga sa sustinere datorita cresterii de peste 75% a primelor brute subscrise inregistrate in 2013, situandu-se in prezent pe locul 12 in piata de asigurari generale din Romania.

De asemenea, Gothaer Towarzystwo Ubezpieczeń S. A.(filiala din Polonia a grupului Gothaer) s-a impus pe piata locala si ocupa in acest moment locul 11 pe segmentul de asigurari generale. Asiguratorul are o activitate semnificativa pe segmentul corporate din Polonia, urmand strategiile de subscriere si de dezvoltare a produselor folosite in piata germana de Gothaer Allgemeine.

Referindu-se la provocarile din anii urmatori, Dr. Karsten Eichmann, noul CEO al Gothaer Versicherungsbank VvaG, declara: „Vrem sa ne imbunatatim in continuare pozitia solida in piata si sa obtinem o crestere anuala de 3% a primelor pana in anul 2016. Astfel, mizam pe o strategie axata pe mai multe canale de distributie. Implementarea acesteia se va face prin intermediul unei platforme moderne de comunicare si printr-o integrare coerenta a canalelor de vanzare”.

Rating-urile grupului Gothaer au fost reconfirmate de agentiile Fitch Ratings si Standard & Poor’s pentru anul financiar 2013, respectiv 2014. Perspectivele sunt in continuare „stabile”.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)